Secretarul de stat american John Kerry i-a transmis sâmbătă omologului său rus Serghei Lavrov "profunda îngrijorare" a Washingtonului față de condițiile de acces pentru observatorii internaționali la locul prăbușiri avionului malaiezian în Ucraina. "Statele Unite sunt foarte preocupate de faptul că, pentru a doua zi consecutiv, anchetatorilor internaționali și OSCE li s-a refuzat accesul adecvat la locul prăbușirii", a transmis Departamentul de Stat referindu-se la această convorbire telefonică. La patruzeci și opt de ore după prăbușirea avionului, separatiștii proruși împiedicau accesul inspectorilor internaționali și responsabililor ucraineni. Secretarul de Stat american a vorbit de asemenea de "îngrijorarea'' Washingtonului cu privire la "informațiile conform cărora rămășițe ale victimelor și resturi au fost luate într-un mod nepotrivit" de la locul prăbușirii avionului, în apropierea frontierei ruse. Kerry a chemat de asemenea Moscova să ia măsuri imediate pentru "a reduce tensiunile în Ucraina" și în special pentru ca separatiștii proruși să depună armele.