Casa Albă a refuzat să dea curs numeroaselor apeluri pentru retragerea militarilor americani din Irak, în pofida noii bătălii a democraţilor şi în condiţiile în care rebeliunea din Partidul Republican se amplifică. Publicaţia americană ”The New York Times” a titrat că o dezbatere amplă în ceea ce priveşte retragerea treptată a trupelor din Irak are loc în administraţie, numai că informaţia a fost dezminţită de purtătorul de cuvînt al preşedinţiei. Tony Snow a reamintit că preşedintele Bush a legat mereu o retragere din Irak de o evoluţie a situaţiei din această ţară. Potrivit cotidianului american, care citează responsabili sub acoperirea anonimatului, preşedintele şi consilierii săi au sperat să se excludă chestiunea retragerii treptate pînă la prezentarea în Congres, în luna septembrie a unui raport cu privire la situaţia din Irak, efectuat de generalul David Petraeus, comandantul forţelor americane din Irak şi de ambasadorul SUA la Bagdad, Bryan Croker. Liderul de la Casa Albă se confruntă cu retragerea unor republicani importanţi, pînă în prezent susţinători fervenţi ai războiului din Irak, iar democraţii speră să-i atragă pe aceştia pentru a combate politica lui Bush. Senatorii republicani Richard Lugar, George Voinovich şi Pete Domenici au cerut recent o schimbare a strategiei din Irak, dar este puţin probabil ca aceştia să susţină o solicitare a democraţilor pentru o retragere imediată a militarilor americani.
Peste 3.600 de militari americani şi-au pierdut viaţa de la începtutul războiului în Irak, în 2003. Nu numai pierderile omeneşti cîntăresc greu. SUA au cheltuit deja mai mult de 500 de miliarde de dolari în războaiele din Irak şi Afganistan şi, lunar, aceste conflicte costă 12 miliarde de dolari, potrivit unui studiu independent al organismului de cercetare al Congresului. Aceste sume astronomice nu au fost făcute publice întîmplător, ci în condiţiile dezbaterii de la Washington privitoare la o retragere americană din Irak şi asupra costurilor mult prea mari în materie de vieţi omeneşti şi bani. Raportul face previziuni pînă în 2017, informînd că la acea dată, războiul împotriva terorismului ar ajunge să coste între 980 şi 1.4000 miliarde de dolari.
De la începutul ofensivei din Afganistan, după atentatele din 11 septembrie 2001, SUA au cheltuit 610 miliarde de dolari pentru cele două conflicte, potrivit raportului. Irakul a absorbit majoritatea banilor, cu 450 miliarde de dolari cheltuiţi. Numai în anul fiscal 2006-2007 (1 octombrie-30 septembrie) operaţiunile din Irak au costat 165,8 miliarde de dolari, în creştere cu 40% faţă de anul fiscal precedent. Potrivit acestui organism, care nu este afiliat la niciun partid, costurile războiului vor continua să crească. Dacă toate finanţările cerute sînt furnizate, în 2008 suma va ajunge la 758 miliarde de dolari, dintre care 567 numai pentru Irak.