SUA riscă să intre în recesiune în 2013, dacă aplică o cură de austeritate forţată, fără să modifice legile privind bugetul până la sfârşitul anului, a avertizat Biroul pentru Buget al Congresului american (CBO). Casa Albă a reacţionat imediat, apreciind că acest raport ar arăta necesitatea ca republicanii din Congres să voteze prelungirea înlesnirilor fiscale acordate clasei mijlocii după sfârşitul acestui an, lăsându-le în acelaşi timp să expire pe cele acordate celor mai bogaţi contribuabili. Potrivit legislaţiei actuale, deficitul bugetar al statului federal ar trebui să scadă la 641 de miliarde de dolari în exerciţiul bugetar aferent anului 2013, care începe la 1 octombrie, reprezentând 4% din PIB, faţă de 7,3% în 2012. Această ameliorare a situaţiei conturilor publice va fi posibilă, cu toate acestea, cu preţul unei întoarceri a economiei în recesiune, cu o scădere a PIB-ului de 0,5% la nivel anual în al patrulea trimestru din 2013 şi o creştere a ratei şomajului la aproape 9% în semestrul doi din 2013, precizează CBO. Rata oficială a şomajului în SUA, în iulie, era de 8,3%. Situaţia la care se referă CBO este cunoscută sub numele de fiscal cliff, cu care SUA se pot confrunta începând din ianuarie. Legea prevede că, în lipsa obţinerii unui acord până la sfârşitul anului între tabăra democrată a preşedintelui Barack Obama şi cea a opoziţiei republicane asupra modalităţii de reducere a datoriei publice, un anumit număr de măsuri de relansare economică şi de reducere de impozite vor expira la 1 ianuarie, când vor intra în vigoare scăderi automate ale cheltuielilor publice.
Preşedintele Băncii Centrale americane (Fed), Ben Bernanke, anunţa încă din iulie că, în acest caz, ţara riscă o nouă recesiune. Un organism independent faţă de partide, CBO funizează o estimare a rezultatelor altui scenariu bugetar, potrivit căruia ar fi prelungite majoritatea reducerilor impozitelor (mai ales cele acordate celor mai bogaţi, pusă la îndoială de Obama), în timp ce reducerea automată a cheltuielilor publice ar fi anulată. În acest caz, estimează Biroul, deficitul bugetar ar atinge 1.000 miliarde de dolari, adică 6,5% din PIB iar creşterea economică o scădere anuală de 1,7% în al patrulea trimestru din 2013, în care şomajul ar urma să fie de aproximativ 8%. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Barack Obama, Jay Carney, a apreciat că raportul CBO nu face decât să sublinieze necesitatea ca republicanii din Camera Reprezentanţilor să urmeze exemplul Senatului (în care majoritari sunt democraţii) şi să adopte o lege care să ofere familiilor din clasa de mijloc certitudinea că nu îşi vor vedea impozitele crescând la începutul anului viitor. Într-un comunicat, Carney i-a acuzat pe republicani, care deţin majoritatea în Camera Reprezentanţilor, că revin în forţă asupra aceloraşi politici care au condus la criza economică din 2008.
ALEGERILE, PE YOUTUBE YouTube a lansat, miercuri, o platformă video consacrată alegerilor prezidenţiale americane din noiembrie, care va propune, printre altele, acoperirea în direct a convenţiilor democrată şi republicană şi dezbateri electorale. Platforma, care nu va produce conţinut original, este concepută ca un canal care va permite urmărirea tuturor momentelor-cheie ale alegerilor, de acum şi până în ziua scrutinului, la 6 noiembrie, potrivit YouTube. Persoanele interesate vor putea vedea toate discursurile de la convenţii şi dezbaterile prezidenţiale în direct, precum şi imagini din culise prin intermediul Google+, un serviciu de video chat. Potrivit unui studiu recent, YouTube a devenit o sursă majoră de informaţii în ceea ce priveşte actualitatea în lume.
CLASA DE MIJLOC, MAI MICĂ ŞI MAI SĂRACĂ Clasa de mijloc americană, curtată atât de democraţi, cât şti de republicani în campania pentru alegerile prezidenţiale, s-a redus ca mărime şi nici nu mai este la fel de bogată, arată un studiu publicat miercuri de centrul de cercetare Pew. În 2011, acest grup includea 51% dintre adulţi, faţă de 61% în 1971. În zece ani, venitul mediu anual al acestei pături sociale a scăzut cu 5%, ajungând la 69.487 de dolari, faţă de 72.956 de dolari, iar averea sa a scăzut cu 28%, la 93.150 de dolari, faţă de 129.582 de dolari. Averea celor bogaţi a fost singura care a crescut, cu 1%, ajungând la 574.788 de dolari, în timp ce cea a celor defavorizaţi a scăzut cu 45%, ajungând la 10.151 de dolari. Pentru 85% dintre cei 1.287 de adulţi intervievaţi pentru studiu, este mai dificil decât în urmă cu zece ani să îţi menţii nivelul de trai. Şase persoane din zece au afirmat că şi-au redus cheltuielile gospodăreşti anul trecut, faţă de 53% în 2008, dar şase din zece afirmă că nivelul lor de trai este mai bun decât cel al părinţilor lor atunci când aceştia erau de vârsta lor. Un american din doi susţine că face parte din clasa de mijloc.