“SUA şi Europa au nevoie una de cealaltă acum mai mult decât oricând”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mircea Geoană:

“SUA şi Europa au nevoie una de cealaltă acum mai mult decât oricând”

Politică 22 Septembrie 2012 / 00:00 367 accesări

SUA şi Europa au nevoie una de cealaltă acum mai mult decât oricând, iar o relaţie reînnoită necesită o atentă coordonare a eforturilor economice, diplomatice şi de securitate în regiunile dificile. Declaraţia aparţine senatorului Mircea Geoană, apărută într-un articol publicat în The Atlantic. Geoană consideră că în loc să se plângă de schimbarea centrului de interes al Statelor Unite şi de lipsa garanţiilor de securitate, Europa, inclusiv noii membri UE şi NATO, ar trebui să sporească şi să ocupe locul strategic în regiune. “Ţara mea se află la ceea ce eu numesc o dublă periferie, din punct de vedere geografic şi al influenţei. Este un loc întunecat pentru ţări care au instrumente limitate pentru a răzbate singure. Interesele economice private câştigă în mod progresiv pârghii de control în politică. Dezechilibrul rezultat între multinaţionale şi investitorii interni creează un vortex care conduce la o gaură neagră în politică. Riscul este de deficite în democraţie şi eşecuri în guvernare”, a declarat Micea Geoană. Potrivit acestuia, România se află printre ţările europene în care amestecul toxic de recesiune cu ani de proastă guvernare au adus revoluţii politice, acesta fiind un risc grav pentru Europa şi relaţia transatlantică. Afirmând că pentru România este importantă depăşirea diferenţelor pentru a readuce ţara pe drumul relansării şi reformelor democratice, Geoană se declară convins că aceasta nu poate aştepta ca Bruxelles-ul să facă acest lucru pentru ea. \"Într-o Uniune Europeană care se concentrează pe criza din zona euro şi umbra repoziţionării Americii, Europa de Est se simte izolată şi confuză. Acest lucru este valabil pentru statele membre UE ca România şi încă şi mai mult pentru statele candidate din Balcanii de Vest şi vecinii Europei de Est până la Caucaz şi Marea Caspică. De aceea, în timp ce avem nevoie de o curăţenie internă, avem nevoie şi de o lumină de orientare. O nouă viziune comună\", a adăugat Geoană.



12