SUA şi Irakul pregătesc o ofensivă pentru recucerirea oraşului Mosul de la Statul Islamic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

SUA şi Irakul pregătesc o ofensivă pentru recucerirea oraşului Mosul de la Statul Islamic

Externe 23 Ianuarie 2015 / 19:05 274 accesări

”Statele Unite şi Irakul pregătesc o ofensivă militară cu scopul de a recuceri Mosulul (nord), al doilea cel mai important oraş irakian, care se află sub controlul grupării Statului Islamic”, scrie The Wall Street Journal (WSJ) citând Comandamentul Central al armatei americane CENTCOM, relatează AFP. ”Un grup de combatanţi kurzi şi forţe antrenate de către occidentali urmează să fie pregătit să lanseze o ofensivă în primăvară sau în vară. Dacă facem lucrurile singuri sau cu unii dintre aliaţii de pe teren, acest lucru lucru ar putea merge mai repede. Însă irakienii trebuie să o facă ei-înşişi”, a declarat generalul Lloyd Austin pentru ediţia de ieri a cotidianului american. Generalul Austin adaugă că nu a decis încă dacă va recomanda forţelor americane să-i însoţească pe irakieni în această ofensivă. Atacurile aeriene americane s-au concentrat recent asupra oraşului Mosul, cu scopul de a exercita presiuni asupra grupării Statul Islamic (SI). Peshmerga - combatanţi kurzi - au lansat, de asemenea, cu succes, ofensive terestre în vederea reluării controlului asupra unor rute aflate pe mâna jihadiştilor din SI în apropiere de Mosul. Forţele kurde au anunţat miercuri că au lansat o "ofensivă de amploare" împotriva SI, cu susţinerea unor raiduri aeriene din partea coaliţiei. Coaliţia, care efectuează atacuri aeriene în Irak de la începutul lui august, apreciază că a oprit avansarea SI în ţară, însă jihadiştii păstrează, pentru moment, contolul asupra celei mai mari părţi a poziţiilor cucerite. Premierul irakian Haidar al-Abadi a cerut joi comunităţii internaţionale să suplimenteze livrările de armament, în lupta împotriva SI, într-o conferinţă, la Londra, a coaliţiei contra acestei grupări islamiste înarmate.



12