Kosovo şi SUA au semnat, luni, primul lor acord de ajutor economic, care se referă în special la infrastructură, însă a cărui valoare nu a fost dezvăluită, potrivit unui anunţ oficial făcut la Priştina. ”Este vorba despre un acord care demonstrează din nou angajamentul hotărît al SUA de a ajuta Kosovo”, a declarat preşedintele kosovar, Fatmir Sejdiu, în cursul ceremoniei de semnare. Acordul a fost semnat, de partea americană, de ambasadorul SUA în Kosovo, Christopher Dell. ”Ajutorul va fi destinat dezvoltării Kosovo şi în special diferitelor infrastructuri, economiei, transporturilor, educaţiei”, a adăugat Sejdiu. Guvernul kosovar intenţionează să utilizeze acest ajutor ”în modul cel mai eficient, respectînd statul de drept şi o bună guvernare”, a afirmat, la rîndul său, premierul Hashim Thaci. SUA au fost una dintre primele ţări care au recunoscut independenţa Kosovo, proclamată în februarie 2008. Belgradul nu recunoaşte această independenţă, considerînd în continuare Kosovo drept provincia meridională a Serbiei.
Aproximativ 600 de manifestanţi s-au adunat, luni la prînz, în Priştina, pentru a denunţa un acord de cooperare între Misiunea Europeană de Poliţie şi Justiţie (EULEX) şi Belgrad, pe care îl consideră o atingere adusă suveranităţii Kosovo. Manifestanţii intenţionau să defileze în centrul Priştinei, în forma literei S, de la cuvîntul suveranitate, după care să se îndrepte către sediile Guvernului kosovar şi Misiunii Europene, unde mai multe persoane urmau să ia cuvîntul. Pancartele agitate de manifestanţi proclamau ”Nu EULEX”, ”Kosovo în UE, fără EULEX”. Prezenţa poliţiştilor era discretă, aceştia supraveghind doar traficul rutier. Manifestanţi din cadrul mişcării naţionaliste kosovare albaneze, Mişcarea pentru Autodeterminare, a organizat, la sfîrşitul lui august, la Priştina, o manifestaţie împotriva proiectului acestui acord între EULEX şi Belgrad, cînd aproximativ 30 de vehicule aparţinînd EULEX au fost avariate. Acordul între EULEX şi Ministerul sîrb al Afacerilor Interne prevede o cooperare în domeniul luptei împotriva corupţiei, criminalităţii organizate şi altor forme de trafic între Kosovo şi Serbia. Acesta a suscitat nemulţumirea autorităţilor kosovare, care îl consideră o atingere adusă suveranităţii Kosovo şi susţin că ele sînt singurele abilitate să înceheie un acord internaţional privind Kosovo.