SUA şi NATO îşi întăresc poziţiile la graniţa Ucrainei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Rusia bate în retragere!

SUA şi NATO îşi întăresc poziţiile la graniţa Ucrainei

Justiție 04 Aprilie 2014 / 00:00 582 accesări

Blocajul de comunicare dintre NATO şi Rusia, provocat de „complexul Crimeea”, aduce, la doar câteva zile, noi mişcări de trupe în apropierea graniţei cu Ucraina. În timp ce NATO aruncă în scenă noi exerciţii planificate din timp, Rusia spune, fără ocolişuri, că nimeni nu poate să interzică sau să dicteze modul în care o ţară îşi pune în aplicare, pe propriul teritoriu, o serie de exerciţii militare, făcând referire la miile de trupe comasate la graniţa cu Ucraina de la începutul crizei. Miercuri, colonelul Steve Warren, un purtător de cuvânt al Pentagonului, a declarat că Marina americană trimite în Marea Neagră distrugătorul „USS Donald Cook”, cu baza la Rota (Spania), cu scopul de a oferi „asigurări aliaţilor cu privire la angajamentul (american) în regiune“. În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, a anunţat că Statele Unite vor prelungi staţionarea distrugătorului „USS Truxtun”, în Marea Neagră, iar în cel mai scurt timp 175 de militari vor fi trimişi la baza „Mihail Kogălniceanu“, în cadrul celulei „Special Purpose Marine Air - Ground Task Force-Crisis Response“, creată în urma atacului asupra consulatului SUA din Libia. Totodată, la începutul acestei săptămâni, SUA au solicitat României extinderea operaţiunilor de la baza „Kogălniceanu“, respectiv dislocarea unor puşcaşi marini şi a unui număr de aeronave militare. La începutul lunii martie, Consiliul Nord-Atlantic a decis efectuarea unor zboruri de supraveghere AWACS deasupra României şi Poloniei, ca urmare a evenimentelor din Ucraina. Prima misiune AWACS în spaţiul aerian al ţării noastre a avut loc la 14 martie, iar din echipaj a făcut parte şi sergentul român Ruxandra Rafail, care a coordonat echipa de supraveghere.

POLONIA CERE AJUTOR Polonia a cerut NATO să staţioneze 10.000 de soldaţi pe teritoriul său, drept demonstraţie a hotărârii Alianţei de a apăra toţi membrii săi, după ce Rusia a anexat Crimeea. Cererea a fost înaintată, marţi, la întâlnirea miniştrilor de Externe ai ţărilor membre NATO, la Bruxelles, de Radek Sikorski, ministrul polonez de Externe. El a cerut amplasarea a „două brigăzi“ de infanterie, a câte 5.000 de soldaţi fiecare, în ţara sa, care are graniţă comună cu enclava rusă Kaliningrad. De cealaltă parte a baricadei, Rusia a susţinut, ieri, că o serie de batalioane amplasate în apropierea frontierei cu Ucraina vor reveni la bazele lor şi a cerut explicaţii NATO pentru întărirea forţelor Alianţei în Europa de Est. Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a subliniat însă că, „în ceea ce priveşte mişcările de trupe pe teritoriul Federaţiei Ruse, nu există restricţii“, apreciind că îngrijorările occidentalilor legate de dispozitivul militar al Rusiei sunt exagerate. Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, caracterizase, miercuri, drept „incredibil de îngrijorătoare“ prezenţa masivă a trupelor ruseşti la frontiera ucraineană.



12