SUA şi Rusia au început, ieri, la Geneva, negocieri pe tema unui nou tratat referitor la armele nucleare. Delegaţia americană este condusă de un oficial din Departamentul de Stat, Jerry Taylor, iar negocierile vor avea loc în misiunile celor două ţări de la Geneva, pînă la 21 noiembrie. Tratatul privind reducerea numărului de arme strategice (START), care limitează arsenalul militar nuclear al celor două ţări - în special numărul rachetelor intercontinentale - expiră la sfîrşitul lui 2009. Rusia doreşte un nou pact coercitiv pentru a-i succeda, în timp ce Washingtonul s-ar mulţumi cu un acord mai puţin formal. SUA au transmis Rusiei, la începutul lunii, propunerea sa privind ”un tratat constrîngător din punct de vedere legal” pentru a înlocui tratatul de reducere a numărului de arme strategice START.
Aceste negocieri intervin în timp ce cele două ţări au o relaţie tensionată pe tema amplasării scutului american antirachetă în Europa. Proiectul american prevede instalarea unor rachete de interceptare în Polonia şi a unei baze radar în Cehia. Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a anunţat săptămîna trecută, după victoria lui Barack Obama la alegerile prezidenţiale din SUA, că Rusia îşi va amplasa rachetele Iskander în Kaliningrad, enclavă rusă înconjurată de state UE, dacă Washingtonul instalează scutul antirachetă.