Membrii NATO vor sărbători, pe 3 şi 4 aprilie, la Strasbourg, în Franţa, şi în oraşele germane Baden-Baden şi Kehl, împlinirea a 60 de ani de la crearea celei mai puternice alianţe militare din lume, însă unanimitatea ar putea fi pusă sub semnul întrebării dacă SUA vor insista asupra transformării Alianţei într-o organizaţie globală. „Europa îşi reînnoieşte relaţiile cu SUA şi vice versa”, a afirmat un responsabil american, salutînd atmosfera de regăsire ce va favoriza, la summit-ul de la Strasbourg, Baden-Baden şi Kehl, revenirea simbolică a Franţei în structurile militare ale Alianţei. Administraţia Obama încearcă să arate lumii o faţă cooperantă, în realitate însă adevărata schimbare a atitudinii SUA faţă de Europa datează din cel de-al doilea mandat al lui George W. Bush. După diferendul transatlantic din 2003 referitor la Irak, a existat o modificare în atitudinea SUA, care au renunţat la poziţia neo-conservatoare, conform căreia Europa ar fi depăşită în faţa creşterii influenţei Asiei.

NATO reprezintă, în prezent, 75% din bugetele militare mondiale, însă, pentru meţinerea parteneriatului euro-atlantic, este necesară definirea unei misiuni a Alianţei, la 19 ani după Războiul Rece. Europa nu mai este vizată de nicio ameninţare militară directă, însă, conform unui ofiţer NATO, Alianţa rămîne necesară SUA. „Prin modul său de funcţionare, pe baza unanimităţii, NATO este mai degrabă o ghiulea pentru SUA. Dar SUA rămîn în NATO pentru a o transforma într-o alianţă planetară, care să izoleze statele „răufăcătoare” şi, în plan secundar, să ţină la respect Rusia, iar pe termen lung să îngrădească China”, apreciază sursa sub acoperirea anonimatului, adăugând că „SUA vor, în principal, să aibă spatele asigurat”. SUA sînt conştiente de opoziţia mai multor ţări europene faţă de un astfel de program şi nu vor să insiste asupra introducerii acestei idei în noul concept strategic pe care îl pregăteşte Alianţa pentru sfîrşitul anului 2010. Din acest motiv, administraţia americană insistă ca Alianţa să aprofundeze cooperarea militară cu cei circa 30 de parteneri aflaţi în afara zonei euro-atlantice. Printre aceştia se află patru ţări „de contact”, Australia, Japonia, Noua Zeelandă şi Coreea de Sud, cei şapte membri ai Dialogului Mediteranean, printre care se numără Egiptul şi Israelul, cele patru ţări din Golf membre ale Iniţiativei de la Istanbul şi circa 20 de membri ai Parteneriatului pentru Pace din Asia Centrală şi Caucaz, cinci ţări europene neutre, Ucraina, Belarus şi chiar Rusia.

Franţa, revenită în structurile militare ale NATO, consideră că revizuirea doctrinei strategice a Alianţei reprezintă o bună ocazie pentru a insista asupra acestei vocaţii principale de organizaţie de apărare reciprocă. Revizuirea actualului concept strategic al Alianţei va fi lansată de către şefii de stat şi de guvern ai celor 26 de ţări aliate. Noul text ar urma să fie adoptat în 2010, în cursul unei reuniuni la Lisabona. Surse diplomatice au afirmat că, pentru facilitarea lucrărilor şi depăşirea dificultăţilor birocratice, ar putea fi înfiinţat un grup format din circa 15 „înţelepţi”. Conceptul strategic este „o viziune asupra lumii”, afirmă un diplomat aliat, adăugînd că textul abordează extinderea NATO, relaţiile cu Rusia, apărarea antirachetă, relaţiile cu UE, procesul de decizie şi multe alte aspecte, permiţînd şi definirea misiunilor viitoare ale Alianţei. La zece ani de la căderea Zidului Berlinului şi dispariţia principalului inamic al NATO, Pactul de la Varşovia, conceptul din 1999 era orientat către misiuni de pace, ţinînd cont de intervenţiile din Bosnia şi Kosovo. Conceptul din 2009 - 2010 va reprezenta o revenire la misiunea principală, de apărare colectivă şi va clarifica lupta împotriva terorismului şi a proliferării armelor de distrugere în masă. NATO a decis să reia dialogul cu Rusia, întrerupt după războiul din Georgia, dar întîmpină dificultăţi în încercarea de a convinge Rusia că o alianţă fondată în timpul Războiului Rece împotriva URSS nu îi este ostilă. Relaţiile dintre Rusia şi NATO vor depinde în mare măsură de politica noii adminstraţii americane. Preşedintele Obama şi-a exprimat hotărîrea de a relansa relaţiile cu Rusia, dar a susţinut şi dreptul NATO de a se extinde. Deşi decizia de integrare a Georgiei şi Ucrainei a fost suspendată, extinderea Alianţei rămîne „o linie roşie”, iar Kremlinul îşi promovează în continuare ideea de înfiinţare a unui nou pact de securitate în Europa, pentru a contracara NATO.

Operaţiunea din Afganistan rămîne singurul domeniu unde cooperarea dintre Rusia şi NATO este mai mult sau mai puţin fructuoasă, Moscova autorizînd recent tranzitarea teritoriului rusesc pentru transporturi civile ale forţei internaţionale din Afganistan. Preşedintele american va profita de prima sa întîlnire cu liderii Alianţei pentru a cere sprijinul necesar pentru noua sa strategie în Afganistan, ce prevede o sporire importantă a angajamentului militar şi civil şi acordă un rol esenţial Pakistanului în eliminarea reţelei teroriste al-Qaida. Administraţia de la Washington nu se aşteaptă să obţină un angajament ferm al aliaţilor în privinţa sporirii efectivelor, ci mai degrabă o participare mai importantă la operaţiuni de susţinere militară şi dezvoltare civilă. SUA pot cere aliaţilor să participe, financiar sau material, la refacerea forţelor de securitate afgane, acţiune estimată la mai multe miliarde de dolari.