China a anunțat joi că l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al ambasadei SUA la Beijing, Kaye Lee, pentru a-i prezenta o notă de protest după ce Washingtonul a dezvăluit că va vinde Taiwanului arme în valoare de 1,8 miliarde de dolari. Zheng Zeguang, secretar de stat în MAE chinez, a exprimat protestul oficial al Beijingului și a afirmat că țara sa va lua măsurile necesare pentru a-și proteja interesele naționale, inclusiv sancțiuni contra grupurilor implicate în vânzarea de arme. ”Taiwanul este o parte inalienabilă a teritoriului chinez. China se opune ferm vânzării de arme din SUA către Taiwan”, a declarat Zheng Zeguang. ”Vânzarea de arme americane către Taiwan contravine dreptului internațional și principiilor comunicatelor comune China - SUA și afectează suveranitatea și interesele de securitate ale Chinei”, a adăugat oficialul chinez.
Administrația Obama a notificat, miercuri, Congresul american în legătură cu vânzarea de armament în valoare de 1,8 miliarde de dolari către Taiwan, o decizie care a provocat deja nemulțumirea Chinei. Conform procedurii juridice uzuale, administrația solicită aprobarea Congresului pentru vânzarea unui pachet de arme defensive către Taiwan, ”pentru a susține eforturile Taiwanului de a dezvolta capacități defensive mai inovatoare și asimetrice”, a declarat David McKeeby, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat. Sunt incluse, în acest pachet, două fregate din clasa Perry, rachete antitanc Javelin și TOW 2B, vehicule amfibie de asalt AAV-7, diverse sisteme electronice de ghidaj și rachete sol-aer Stinger, a precizat diplomatul american. El a reamintit că ”politica de lungă durată de vânzări de arme către Taiwan a fost constantă de-a lungul a șase administrații americane diferite, de când SUA au stabilit relații diplomatice cu China, la începutul anilor 1970”.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, John Kirby, a afirmat că tranzacția respectă principiul existenței unei singure Chine și legea privind relațiile cu Taiwan în virtutea căreia SUA asigură Taiwanului menținerea unei capacități de autoapărare suficiente. Fiind întrebat dacă SUA sunt îngrijorate de modul în care China va reacționa la vestea privind această tranzacție, Kirby a precizat că ”Washingtonul a luat decizia respectivă pe baza evaluării americane a nevoilor de apărare ale Taiwanului. Acesta este singurul factor”, a precizat el. Prin noua tranzacție, prima de acest fel în ultimii patru ani, valoarea totală a vânzărilor de arme americane către Taiwan în timpul administrației Obama ajunge la 12 miliarde de dolari, adaugă DPA.
Citește și:
China şi Taiwan au făcut schimb de prizonieri acuzaţi de spionaj
Strângere de mână într-o întâlnire istorică
Summit istoric între preşedinţii Taiwanului şi Chinei
Avertisment chinez: dacă SUA continuă provocările, un incident minor poate declanşa un război
SUA șicanează China pe teren propriu?!
Navă militară a SUA într-o zonă maritimă revendicată de China