Administraţia de la Washington încearcă să îi convingă pe aliaţii NATO să trimită 10.000 de militari suplimentari în Afganistan în cadrul strategiei Obama în regiune, în timp ce aceştia par dispuşi să trimită mai puţin de jumătate. După câteva săptămâni de deliberări, Barack Obama îşi va anunţa marţi politica privind conflictul din Afganistan, oficialii considerând că discursul acestuia va avea forţa să îi convingă pe aliaţi să îşi consolideze sprijinul faţă de acest conflict, deşi întâmpină unele dificultăţi în acest sens.
Olanda şi Canada discută strategiile de retragere menţinându-şi ferm această decizie, în timp ce consilierii lui Obama au sugerat că acesta intenţionează să trimită alţi aproximativ 30.000 de militari în regiune. Diferenţa până la 40.000, ar urma să fie completată de aliaţi, deşi suplimentările ar include militarii trimişi pentru a asigura securitatea în timpul alegerilor prezidenţiale din Afganistan şi cei meniţi să instruiască armata şi poliţia locală. După ce Barack Obama îşi va rosti discursul, iar secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, va face o declaraţie de sprijin, miniştrii Afacerilor Externe ai statelor membre NATO se vor reuni la Bruxelles joi şi vineri pentru a discuta situaţia din regiune, deşi decizia se va lua în urma unei alte reuniuni similare, împreună cu oficialii americani la 7 decembrie. Italia, Polonia, Bulgaria şi Marea Britanie sunt dispuse să trimită trupe suplimentare, în timp ce singurele state care nu au promis sprijin suplimentar sunt Franţa şi Germania.
SUA se află de nouă ani în Afganistan şi nu vor mai rămâne încă opt sau nouă ani, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Robert Gibbs. Circa 68.000 de militari americani se află deja pe teritoriul afgan, alături de 42.000 de militari din alte ţări. Potrivit unui sondaj Gallup, 55% dintre americani dezaprobă strategia de război a preşedintelui. Congresul, la rândul său, manifestă îngrijorare faţă de costul conflictului în perioada de criză economică, în contextul în care trimiterea unui singur militar este evaluată la un milion de dolari pe an. De altfel, Barack Obama a bătut recordul cheltuind în primul an de mandat 3,5 miliarde de dolari, aproape dublu faţă de predecesorul său, depăşind orice alt preşedinte american din istorie Secretarul de Stat, Hillary Clinton, şi secretarul Apărării, Robert Gates, vor fi audiaţi în Congres în legătură cu strategia din Afganistan, a doua zi după anunţul preşedintelui privind posibila trimitere de noi trupe.
Strategia pentru Afganistan acoperă mai multe niveluri. Salariile poliţiştilor şi militarilor afgani vor creşte cu 33 până la 65%, în funcţie de nivelul de pericol al provinciilor unde sunt mobilizaţi, cu scopul de a le îmbunătăţi moralul şi de a lupta împotriva corupţiei şi dezertărilor. Salariul lunar al unui poliţist, care se ridică la 120 de dolari, va creşte cu 75 de dolari pentru poliţiştii mobilizaţi în provinviile cele mai periculoase ale ţării şi cu 40 de dolari pentru ceilalţi. SUA, care plătesc salariul forţelor afgane, vor prelua sarcina acestor cheltuieli suplimentare timp de un an, urmând apoi să contribuie şi alte ţări NATO.