Divizia civilă a Departamentului american de Justiţie intenţionează să depună o plângere împotriva Standard & Poor\'s (S&P), pentru proasta evaluare a riscului prezentat de anumite active, înaintea crizei financiare, a anunţat agenţia de rating, considerând acuzaţia nejustificată. S&P precizează că plângerea se va concentra pe evaluările sale din anul 2007 privind anumite obligaţiuni americane garantate prin creanţe (CDO), produse financiare complexe, legate de împrumuturile imobiliare riscante (subprime). Expunerea extrem de mare a multor bănci la acest tip de produse financiare a fost una din cauzele principale ale crizei financiare mondiale care a debutat în 2007-2008. ”S&P regretă profund că evaluările sale nu au reuşit să anticipeze pe deplin deteriorarea rapidă a condiţiilor pe piaţa ipotecară americană în timpul acestei perioade tumultoase”, se arată în comunicat. Agenţia mai subliniază că instrumentele financiare evocate de autorităţile americane au primit la acea vreme note similare din partea concurenţilor săi. Standard & Poor\'s este o filială a grupului media american McGraw-Hill.
ŢARA CU CELE MAI PROFITABILE BĂNCI Calculele Bloomberg arată că în Asia se află ţara cu cele mai profitabile instituţii de credit active în cele mai mari 20 de economii ale lumii, cu un randament mediu al capitalului investit de 23% la cele mai mari cinci bănci ale ţării. Băncile din Indonezia sunt cele mai profitabile dintre instituţiile de credit active în cele mai mari 20 de economii ale lumii, randamentul mediu al capitalului investit fiind de 23% la cele mai mari cinci bănci ale ţării. Randamentul capitalului investit, un indicator care arată cât de bine sunt folosiţi banii acţionarilor, este mai mare decât în cazul băncilor din China, unde se situează la 21% pentru băncile de mărime similară, cu valoare de piaţă de peste 5 miliarde de dolari. În Canada, randamentul este de 20%, în timp ce în SUA se situează la 9%.
Profitabilitatea băncilor din Indonezia ar putea fi chiar mai mare, dacă acestea nu s-ar număra şi printre cele mai ineficiente instituţii de credit în funcţie de raportul dintre cheltuieli operaţionale şi active totale. Câştigurile băncilor în Indonezia, cea mai mare economie din Asia de Sud-Est, sunt susţinute de marjele nete din dobânzi, diferenţa dintre dobânzile percepute la credite, în medie 12% şi cele plătite la depozite. Marja netă medie pentru cele mai mari cinci bănci locale este de şapte puncte procentuale, cel mai ridicat nivel din rândul ţărilor membre G20. Împrumuturile neperformante din sistemul bancar, situate la nivelul minim record de 2%, ar putea creşte în acest an, ca urmare a avansului rapid al creditării. Potrivit estimărilor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Indonezia va înregistra un avans economic mediu de 6,4% în perioada 2013-2017. PIB-ul ţării s-a situat la 846 miliarde de dolari în 2011, conform datelor FMI.
NOI ANGAJĂRI Un raport elaborat la cererea preşedintelui Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi şi a comitetul executiv recomandă creşterea personalului, astfel încât instituţia de la Frankfurt să-şi poată îndeplini în mod adecvat rolul de supervizor bancar şi să-şi protejeze reputaţia. Astfel, BCE va angaja 2.000 de supervizori bancari, dublându-şi, practic, personalul. Raportul, elaborat de firma de consultanţă financiară Promontory Financial Group, sugerează că BCE va avea nevoie să angajeze 1.997 de persoane până în 2017, când BCE ar urma să supervizeze în mod direct 130 de bănci. Comparativ, numai în Germania, 1.500 de persoane lucrează în domeniul supervizării bancare. În schimb, oficialii BCE au estimat în luna decembrie că ar avea nevoie de aproximativ 500-1.000 de noi angajaţi. Raportul nu a fost încă discutat de consiliul guvernatorilor BCE.