SUA vor rămâne în Afganistanul „suveran”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

SUA vor rămâne în Afganistanul „suveran”

Externe 12 Ianuarie 2013 / 00:00 403 accesări

Secretarul american al Apărării Leon Panetta i-a promis preşedintelui afgan Hamid Karzai că SUA vor rămâne alături de un Afganistan suveran, care să poată să îşi asigure singur securitatea, după retragerea trupelor americane la sfârşitul lui 2014. Şeful statului afgan, care a sosit marţi în SUA, s-a întâlnit mai întâi cu Leon Panetta, iar apoi a participat la o întâlnire şi o cină cu secretarul de Stat Hillary Clinton. Hamid Karazai urma să fie primit ieri de către preşedintele Obama, la Casa Albă.

La primirea oaspetelui său la Pentagon, Leon Panetta a declarat în faţa presei că „după o perioadă lungă şi dificilă, am ajuns, cred, la ultimul capitol al creării unui Afganistan suveran, care să poată, pe viitor, să guverneze şi să îşi asigure securitatea”. Adresându-se lui Hamid Karzai, acesta a vrut să îl asigure pe prietenul său de angajamentul complet al SUA şi al Departamentului Apărării în ajutorarea poporului afgan. Preşedintele afgan a mulţumit SUA şi celorlalţi aliaţi comuni pentru că au furnizat ţării sale asistenţa de care avea nevoie în ultimii ani. Oficiali americani şi afgani au sugerat, în ultimele zile, că la finalul acestei vizite ar putea fi adoptată o decizie cu privire la numărul de militari americani staţionaţi în Afganistan sau, mai probabil, asupra rolului şi misiunii acestor militari, în urma operaţiunilor de luptă ale NATO, ce se încheie la sfârşitul lui 2014. NATO are în prezent aproximativ 100.000 de militari în Afganistan, dintre care 60.000 sunt americani. Preşedintele Karzai doreşte menţinerea trupelor americane în ţara sa, cu scopul de a susţine forţele afgane, dar detalii importante asupra rolului precis şi statutului acestor militari urmează să fie stabilite. Pentagonul prevede o reducere la 3.000, 6.000 sau 9.000 de oameni în cadrul prezenţei sale în Afganistan după 2014, în timp ce administraţia Obama ar reduce complet prezenţa armatei americane.



12