SUA vor să aducă mai mulţi militari în România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

SUA vor să aducă mai mulţi militari în România

Eveniment 02 Aprilie 2014 / 00:00 548 accesări

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a citit ieri, în plenul comun al Parlamentului, scrisoarea transmisă de şeful statului privind solicitarea Ambasadei SUA de extindere a operaţiunilor actuale la aerodromul „Mihail Kogălniceanu“. El a spus că documentul se referă la dislocarea a 600 de militari dintr-o unitate de infanterie marină denumită „Special Purpose Marine Air-Ground Task Force - Crises Response“, precum şi a unui număr de aeronave militare necesare pentru îndeplinirea misiunilor specifice. Zgonea a arătat că numărul total al soldaţilor americani care se vor afla la „Mihail Kogălniceanu“ va fi de maximum 1.600. Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, Duane Butcher, declara la 17 noiembrie 2013, la Constanţa, că baza de la „Mihail Kogălniceanu“ va deveni un nod de transport esenţial pentru echipamentele americane care se reîntorc din Afganistan. Anul acesta, de la începutul lunii februarie, armata SUA şi-a mutat operaţiunile de tranzit de pe Aeroportul Manas, din Kârgâzstan, pe Aeroportul „Mihail Kogălniceanu“. La construirea bazei de la „Mihail Kogălniceanu“, care a costat SUA 50 de milioane de dolari, au lucrat peste 1.200 de muncitori.



12