SUA vor să îngheţe averile piraţilor din Golful Aden

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

SUA vor să îngheţe averile piraţilor din Golful Aden

Externe 17 Aprilie 2009 / 00:00 481 accesări

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a dezvăluit un plan privind lupta împotriva pirateriei care prevede îngheţarea averilor piraţilor şi urmărirea acestora în justiţie, de către statele afectate. Clinton a refuzat să spună dacă o asemenea sarcină va fi dificilă într-o ţară ca Somalia, unde instituţiile şi-au pierdut autoritatea în 20 de ani de război civil. La rîndul său, Pentagonul a declarat că va studia, în zilele următoare, mijloacele suplimentare la care ar putea recurge pentru a lupta împotriva pirateriei în largul Somaliei. Peste zece state contibuie la forţa antipiraterie înfiinţată de SUA şi este posibil ca în următoarele zile, statele să mobilizeze mijloace suplimentare în regiune, a precizat Bryan Whitman. Totuşi, oricare ar fi nivelul resurselor mobilizate în regiune, situaţia va continua să fie dificilă, a avertizat acesta.

Fregata franceză Nivose, care activează în cadrul operaţiunii europene Atalanta, a interceptat şi arestat, miercuri, 11 piraţi, în largul coastelor Kenyei, a anunţat Ministerul francez al Apărării. Operaţiunea s-a desfăşurat la aproximativ 900 de kilometri la est de Mombasa, a anunţat ministerul, precizînd că piraţii se aflau pe un vapor principal, o ambarcaţiune de zece metri lungime, care transporta 17 butoaie de 200 de litri de carburant şi două ambarcaţiuni de mici dimensiuni, de asalt. Cei 11 piraţi sînt în prezent reţinuţi la bordul navei Nivose. Fregata franceză i-a descoperit pe piraţi, marţi seara, atunci cînd cu ajutorul elicoperului a fost împiedicat atacul acestora asupra navei comerciale Safmarin Asia, sub pavilionul Liberiei, se precizează în comunicat. Fregata a monitorizat ambarcaţiunile în timpul nopţii, intervenind, ulterior, în zori. Nivose a înlocuit nava Floreal în cadrul forţei Atalanta, la 12 aprilie. Atalanta este alcătuită în prezent din opt nave de luptă germane, spaniole, franceze şi italiene.

Taguri articol


12