SUA vor să furnizeze o cantitate mare de armament aliaţilor din regiunea Golfului, în faţa ameninţării iraniene, a scris, în ediţia sa de vineri, cotidianul ”Wall Street Journal”. Intenţiile se înscriu în cadrul eforturilor Washingtonului de formare a unei coaliţii regionale împotriva ameninţării iraniene. SUA vor să livreze până la 4.900 de bombe de înaltă precizie, precum şi alte arme Emiratelor, scrie cotidianul. Aceste măsuri au ca obiectiv diminuarea influenţei iraniene în regiune, după plecarea trupelor americane din Irak, anul acesta. În plus, SUA încearcă să-şi extindă legăturile militare cu cele şase state din Consiliul de Cooperare al Golfului, Arabia Saudită, Kuwait, Bahrain, Qatar, Emirate, Oman. De asemenea, vor să desfăşoare în regiune un scut antirachetă capabil să intercepteze rachetele iraniene cu rază scurtă şi medie de acţiune.
Secretarul american al Apărării, Leon Panetta, a declarat că ”un atac vizând Iranul ar putea avea consecinţe nedorite şi ar întârzia eforturile nucleare ale republicii islamice cu cel mult trei ani”. Declaraţiile par să vizeze să pună capăt speculaţiilor potrivit cărora un atac ar putea fi folosit pentru a bloca programul atomic al Teheranului. Marţi, Agenţia ONU pentru Energie Atomică, AIEA, a anunţat că Iranul desfăşoară cercetări pentru dezvoltarea unor arme atomice. Panetta a precizat că susţine, însă, impunerea celor mai dure sancţiuni, economice, presiuni diplomatice, asupra Iranului, ”pentru a-şi schimba comportamentul”. Întrebat ce vor face SUA, dacă sancţiunile nu vor determina Iranul să îşi schimbe direcţia, el şi-a exprimat speranţa că nu se va ajunge în acest punct. Joi, ”Daily Mail” a scris că Israelul, cu susţinere logistică americană, ar putea lansa operaţiuni militare pentru a împiedica Iranul să dezvolte arme nucleare înainte de Crăciun. AIEA a descoperit că Iranul dezvoltă o bază de teste atomice, detonatoare nucleare şi încearcă să construiască un model pe calculator al unui focos nuclear, care să se potrivească unei rachete existente deja.
Un consilier al Casei Albe pentru Orientul Mijlociu, Dennis Ross, se va retrage, luna viitoare, din administraţia Obama. Dennis Ross, care l-a consiliat pe Obama în legătură cu procesul de pace din Orientul Mijlociu, programul nuclear iranian şi primăvara arabă, va părăsi Casa Albă după aproape trei ani. El intenţiona să servească în administraţie numai doi ani, dar a rămas mai mult, din cauza evenimentelor din regiune. Într-un comunicat dat publicităţii de ABC News, Ross a anunţat că se întoarce la viaţa de familie şi s-a declarat mulţumit că a servit ”într-o perioadă de schimbări fără precedent în Orientul Mijlociu”.