Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEdC) va publica, peste trei zile, pe Internet, testele pentru examenul de bacalaureat. „Dacă profesorii pregătesc toată materia la clase, atunci au parcurs toate subiectele. Nu e nevoie de un mod de pregătire special”, a apreciat ministrul Educaţiei, Mihail Hărdău. El a mai spus că elevii vor putea aprecia gradul de dificultate al subiectelor, dar şi cît de bine sînt pregătiţi, iar astfel va dispărea sentimentul de nesiguranţă. În ceea ce priveşte conţinutul subiectelor de la bacalaureatul din 2007, elevii trebuie să se aştepte la subiecte grupate în funcţie de dificultate. „Se poate obţine şi nota cinci, şi nota zece, iar notele de cinci şi şase sînt mai uşor de obţinut”, a spus ministrul. În data de 15 ianuarie, variantele subiectelor de la bacalaureat vor fi publicate pe pagina electronică a MEdC. În 15 februarie, acestea vor fi editate în broşuri şi trimise gratuit şcolilor, urmînd ca, înainte de examen, să fie tras la sorţi numărul uneia dintre variante. Hărdău vede publicarea pe Internet a subiectelor de la bac ca pe o măsură de echitate. „Elevii şi părinţii sînt convinşi că doar persoane sus-puse ajung să fraudeze sistemul”, a explicat demnitarul. Hărdău a mai spus că după publicarea subiectelor de la bacalaureat pe Internet, Ministerul Educaţiei aşteaptă, timp de o lună, observaţii legate de acestea, iar varianta finală va fi tipărită în broşurile care se vor distribui gratuit în şcoli. În total, au fost elaborate 12.000 de subiecte pentru toate materiile, după cum susţine reprezentantul MEdC. Ministrul e de părere că prin publicarea subiectelor pe Internet dispar toate elementele de suspiciune. „Dispare secretizarea, transportul cu pază armată, care la un moment dat sînt chiar umilitoare. Ideea de a păzi un om cinstit este umilitoare. În acest mecanism de pază, toată lumea se uită la tine ca la un potenţial hoţ”, apreciază Hărdău. Mai mult, ministrul crede că prin vechea metodă de distribuire a subiectelor se creează o atmosferă suspicioasă în jurul şcolii care are subiectele.