Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat că respinge ideea demisiei în bloc a conducerii PNL, dacă se dovedeşte că Dan Voiculescu a colaborat cu Securitatea, idee avansată de Marius Oprea în urmă cu o zi, adăugând însă că, probabil, o discuţie pe acest subiect nu va putea fi evitată în PNL. Varujan Vosganian a afirmat că principiul răspunderii colective a fost respins de Curtea Constituţională când s-a pus problema lustraţiei şi, din acest punct de vedere, nu vede de ce ar trebui să demisioneze în bloc conducerea PNL. Vicepreşedintele PNL a spus că el, personal, este într-o situaţie delicată în ceea ce priveşte subiectul Dan Voiculescu, întrucât nu este în relaţii amicale cu acesta. Potrivit lui Vosganian, chestiunea legată de subiectul colaborării lui Dan Voiculescu cu Securitatea, care ţine doar de propria conştiinţă, nu va putea fi evitat totuşi în PNL.