Submarinul Delfinul pe lista de investiţii a ministrului Apărării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Bani pentru modernizarea flotei

Submarinul Delfinul pe lista de investiţii a ministrului Apărării

Justiție 23 Mai 2013 / 00:00 757 accesări

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a făcut, ieri dimineaţă, o vizită inopinată în dana militară a Portului Constanţa pentru a evalua personal flota maritimă. „Am venit să văd flota militară românească şi capabilităţile pe care le avem. Eu o cunosc din documente dar, aşa cum ştiţi, noi suntem o ţară NATO şi trebuie să avem o flotă operaţională care trebuie modernizată. Avem fregatele care sunt nave operaţionale dar care trebuie modernizate. Elicopterele PUMA Naval sunt deja incluse într-un program de modernizare la IAR Braşov pentru a fi dotate cu tehnică de război electronic şi cu stabilizatoare. Unuia dintre elicoptere urmează să i se facă, săptămâna viitoare, recepţia finală şi să fie trimis la Braşov celălalt aparat de zbor. Este necesar în continuare ca navele să fie modernizate şi avem în vedere ca în semestrul doi şi în anul care urmează să alocăm la buget sumele necesare“, a declarat ministrul Apărării, Mircea Duşa.

PROGRAM DE MODERNIZARE Ministrul Apărării a subliniat totodată şi importanţa pentru Armata Română a submarinului Delfinul. „Sumele necesare pentru modernizare nu sunt puţine. Mă uitam la submarin, unde este vorba de vreo 30 de milioane de euro. Este vorba de sume importante la fregate, dar oricum acestea sunt operaţionale şi urmează să fie dotate cu armament, respectiv rachete de luptă navă-navă şi navă-aer. Submarinul era o curiozitate pentru mine. Este o capabilitare a armatei române şi una necesară. Costurile nu sunt foarte ridicate, însă sumele sunt mari la nivelul întregii armate române astfel că banii se alocă anual pe obiectivele care trebuie să menţină capacitatea operaţională a armatei române de la un an la altul. Dar este important şi cred că ar fi şi o onoare pentru Armata Română să repunem în funcţiune submarinul“, a mai spus Mircea Duşa.

NEMULŢUMIT La finalul vizitei în portul militar, Mircea Duşa s-a arătat nemulţumit de starea în care a găsit navele. „Am venit să îmi fac o imagine reală, nu din rapoarte şi documente şi nu sunt mulţumit de tot ce am văzut”, a concluzionat Duşa. Ministrul a subliniat că vina pentru starea în care se află flota militară este a vechii guvernări care nu a alocat bani suficienţi, timp de cinci ani, Ministerului Apărării Naţionale şi flota a rămas la linia de plutire doar prin „efortul şi dragostea pentru meserie a celor din flotă“. În cadrul vizitei la Constanţa, ministrul a evaluat şi Academia Navală „Mircea cel Bătrân“. Duşa a declarat că a purtat discuţii cu conducerea instituţiei de învăţământ referitoare la planificarea şi planul de şcolarizare pentru anul care urmează.



12