Subvenții majorate la plata energiei termice pentru constănțeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pentru noiembrie și decembrie Plafonul maxim - 1.800 de lei/membru de familie

Subvenții majorate la plata energiei termice pentru constănțeni

Eveniment 21 Octombrie 2014 / 00:00 3693 accesări

Consiliul Local Municipal (CLM) Constanța a aprobat, ieri, majorarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței, pentru lunile noiembrie și decembrie ale acestui an. Mai exact, consilierii locali au aprobat scăderea cu 10% a contribuției constănțenilor care beneficiau deja de subvenție la plata facturii (în limita consumurilor maxime prevăzute de lege). Totodată, a crescut plafonul maxim de venit până la care se pot acorda ajutoarele din partea municipalității: de la 1.500 de lei până la 1.800 de lei pe membru de familie, iar în cazul persoanelor singure, plafonul a fost majorat de la 1.800 de lei la 2.100 de lei. În acest fel, persoanele care beneficiau până acum de subvenție de 25% din partea autorității locale vor primi 32,5%. Și asta pentru că reducerea de 10% a fost aplicată la contravaloarea facturii de anul trecut ce s-a încadrat în limita consumurilor maxime prevăzute de lege. Pentru că a crescut plafonul, încă 20.000 de constănțeni vor putea beneficia de sprijin la plata încălzirii din partea municipalității.

Plafoane recalculate

Municipalitatea a decis să acorde ajutor de 32,5% atât celor care se încadrează între 1.400 și 1.500 de lei, cât și pentru cei ale căror venituri se încadrează între 1.500 și 1.800 de lei pe membru de familie. La fel și în cazul persoanelor singure. Vor primi ajutor de 32,5% atât persoanele ale căror venituri nu depășesc 1.700 de lei, cât și cele care ating plafonul maxim de 2.100 de lei până la care municipalitatea acordă subvenții. „Cei care știu că se încadrează în aceste venituri vor trebui să depună la Primărie cerere pentru a primi subvenție“, a declarat primarul Radu Mazăre. Și nu se majorează doar valorile maxime, ci totul a fost recalculat și reorganizat. Persoanele care primesc sprijin de la Guvern 90%, la care se adăuga, iarna trecută, un ajutor de 5,5% de la Primărie, pentru cele două luni (noiembrie și decembrie) vor primi acum 6% din partea municipalității. Cu mai multe detalii despre felul în care au fost recalculate subvențiile și ce ajutor vor primi constănțenii din partea Primăriei Constanța vom reveni în edițiile viitoare. Până atunci, puteți consulta site-ul Primăriei - http://primaria-constanta.ro/Fisiere/Subventii/2014-2015/TranseSiConditiiDeAcordare_2014_2015.pdf

LUPTA PDL ȘI PNL ÎMPOTRIVA CONSTĂNȚENILOR Primarul Constanței, Radu Mazăre, a anunțat că subvențiile pentru anul viitor, adică pentru lunile ianuarie, februarie și martie, vor fi acordate în funcție de disponibilul bugetar, urmând ca modalitatea de acordare a ajutoarelor la încălzire să fie reevaluată la începutul anului. Și asta pentru că, până atunci, va trebui să se clarifice problema acțiunilor pe care Consiliul Local Municipal le-a deținut în Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (CN APMC). „Știți că PNL și PDL au cerut și obținut la Curtea Constituțională a României (CCR) anularea legii prin care CLM a obținut, în 2008, 20% din acțiunile CN APMC. Din dividendele care ne reveneau, Primăria a acordat aceste subvenții. ACL a obținut anularea pe motiv că legea a fost prost făcută, întrucât în ea scria că se transferă acțiunile către CLM și nu către municipiul Constanța. O chichiță. Legea care a fost anulată poate fi modificată în 45 de zile de Parlament, în sensul ca în ea să scrie că acțiunile revin municipalității, nu Consiliului“, a declarat Mazăre. Primarul a adăugat însă că actul normativ ar putea fi modificat mai mult, în sensul ca în loc de 20% să fie transferate 33% din acțiunile CN APMC. În acest fel s-ar putea răspunde și solicitării Primăriei, din acest an, de preluare a încă 13% din acțiunile CN APMC, municipalitatea urmând să dețină astfel 33% din acționariatul Companiei. „Doar că legea trebuie votată în Parlament în 45 de zile. Asta se va întâmpla dacă noi, PSD, mai avem majoritate în Legislativ și dacă președintele care va fi o va promulga. Dacă majoritatea va fi de la ACL, categoric trebuie să uităm și de acțiunile pe care le aveam până acum“, a completat Mazăre, adăugând însă că va merge zilele acestea la București, unde va discuta atât cu premierul, cât și cu parlamentarii PSD despre felul în care va fi întocmit actul normativ: cu 20% sau 33% din acțiuni.

VARIANTE Dacă propunerea primarului va fi agreată de parlamentari și de premier, constănțenii ar putea beneficia, pe lângă reducerea votată ieri, de o scădere de încă 15% la plata facturilor energiei termice și poate chiar de încă o majorare a plafonului. Mai există însă și varianta în care actul normativ nu va trece de Parlament sau nu va fi promulgat în cele 45 de zile, iar în acest caz primarul spune că municipalitatea va trebui să recalculeze totul. „Nu pot spune cât va fi în acest caz subvenția. Noi putem acorda subvenția pentru anul acesta pentru că am încasat dividendele pentru 2013, dar anul viitor nu vom mai avea ce încasa pentru 2014, ca atare va trebui să diminuăm bugetul cu două milioane de euro (contravaloarea dividendelor pe care Primăria le primea de la CN APMC) și să vedem de unde îi vom tăia, inclusiv la subvenții“, a mai spus Mazăre. Este ciudat însă cum parlamentarii pedelişti şi penelişti au dus și câștigat această luptă împotriva constănțenilor invocând o problemă de formă a actului normativ prin care au trecut acțiunile la autoritatea locală. Și asta în condițiile în care reprezentanții Primăriei au spus încă de la început că banii încasați din dividende vor fi alocați pentru subvenționarea încălzirii către populație. Este ciudat și cum s-au opus atât parlamentarii PDL şi PNL, cât și reprezentanții unor firme din port trecerii a încă 13% din acțiunile CN APMC la municipalitate. Spunem că este ciudat pentru că nu doar populația va fi ajutată, ci deschiderea portului (prin listarea la bursă a 14% din acțiuni) va transparentiza activitatea Companiei și va aduce beneficii inclusiv firmelor din port, atrăgând investitori. Știm cu toții că au existat dezbateri multiple pe această temă și știm cât de înverșunați au fost unii în a enumera motivele pentru care Ministerul Transporturilor nu trebuie să piardă majoritatea în CN APMC. Toate mitingurile de atunci au făcut ca problema să nu mai fie una dezbătută la nivel local, ci a atras privirile de la nivel național și chiar ale unor specialiști internaționali. Toți au spus că nu înțeleg de unde vine această înverșunare, toți au dat exemple de porturi care funcționează mult mai bine cu implicarea și sub coordonarea autorităților locale. Ne vom opri aici, pentru că nu ne-ar ajunge paginile din ziar dezbătând din nou această problemă.

Contre între consilieri și primar pe tema votului subvenției la căldură

Din ședința de Consiliu nu au lipsit contrele dintre aleșii locali ai PSD și cei ai PDL și PNL. Chiar dacă nu a avut nimic concret de menționat, pedelistul Iustin Fabian Roman a ținut să spună că va vota pentru majorarea subvenției la energia termică pe care o acordă Primăria Constanța, pentru că este în favoarea populației. Și cum o minge aruncată la fileu nu este ratată niciodată de primar, Radu Mazăre l-a îndemnat pe consilierul PDL să discute cu parlamentarii PDL pentru a vota modificarea legii prin care parte din acțiunile CN APMC trec la municipalitate și nu la Consiliul Local Constanța, cum era trecut până acum în actul normativ: „Este o lege care aduce beneficii constănțenilor“. Discuțiile dintre primar și consilieri nu s-au oprit aici. Alesul local PNL Ana Marcu a spus că transferul acțiunilor CN APMC la municipalitate nu rezolvă problema de fond, și anume prețul mare al gigacaloriei care este cerut de CET Constanța. „Până în 2010, când Guvernul Boc a decis să taie subvențiile, prețul gigacaloriei era suportat în mare parte de către stat. De atunci am început să avem aceste probleme și de atunci trebuie să căutăm soluții pentru a ajuta populația care nu are bani. Atunci Boc a acordat subvenții de la stat doar primăriilor prietene, dar noi nu eram printre ele, așa că a trebuit să ne descurcăm. Dacă Boc nu ar fi tăiat subvenția, era totul în regulă, așa cum este în prezent cu prețul gazelor, care este suportat în parte de Guvern“, a declarat Mazăre. Mai mult decât atât, primarul a explicat că, indiferent dacă municipalitatea va prelua CET-ul, nu există certitudinea de 100% că va putea fi micșorat imediat prețul gigacaloriei. În plus, primarul a reiterat faptul că nu va prelua CET-ul până când datoriile acestuia către ANAF nu vor fi achitate sau șterse de către Guvern.



12