Subvenții pentru locuințele încălzite cu lemne

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ce cantități se primesc

Subvenții pentru locuințele încălzite cu lemne

Eveniment 23 Octombrie 2014 / 00:00 2217 accesări

Dacă ieri am prezentat tabelul cu tranșele de venit pe membru de familie/persoane singure pentru cei ale căror locuințe sunt încălzite în sistem centralizat (RADET), astăzi vom arăta ce ajutor pot primi constănțenii care se încălzesc cu lemne de foc. Asta dacă se încadrează în criteriile impuse de stat și de municipalitate, ori doar de Primărie, dacă dețin anumite bunuri care i-ar împiedica să primească ajutor de la stat, dar veniturile mici îi pun în situația de a cere ajutor. Dacă, în cazul celor care primesc căldură de la RADET, atât autoritatea centrală, cât și cea locală acordă lunar ajutor, în baza formularului cerere-declarație pe proprie răspundere, depus la Primăria Constanța, însă banii nu ajung la beneficiari, ci direct la firma de distribuție a agentului termic, pentru cei care se încălzesc cu lemne procedurile sunt altele. Pentru aceste persoane, Guvernul acordă lunar o sumă de bani care diferă în funcție de venit și care ajunge direct la beneficiari. În schimb, Primăria Constanța oferă, în baza veniturilor, lemne de foc o singură dată pentru întreg sezonul. Prin urmare, cei care se încălzesc cu lemne ar putea fi considerați câștigătorii acestui sezon de iarnă. Asta în situația în care municipalitatea constănțeană nu va mai putea susține subvenția pentru constănțenii cu venituri mici, pentru că legea prin care 20% dintre acțiunile Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța (CN APMC) au trecut în 2008 de la Ministerul Transporturilor la Consiliul Local a fost anulată de Curtea Constituțională. Aceasta, însă, este o altă discuție, mai amplă, care a fost prezentată în edițiile anterioare ale cotidianului „Telegraf“.

GUVERNUL DĂ BANI, PRIMĂRIA - LEMNE Revenind la beneficiarii ajutorului de încălzire cu lemne - anul trecut au fost 7.570 de persoane -, vom prezenta, pe scurt, ce ajutoare se vor acorda. Pentru persoanele care au venituri ce se încadrează între 0 și 155 de lei/membru de familie, Guvernul va acorda un sprijin de 54 de lei, iar Primăria le va oferi 1.650 kg de lemne, cantitate care a crescut de la 1.500 kg cât se acorda iarna trecută pentru constănțenii cu aceste venituri. Cei care au venituri între 155,1 și 210 lei/membru de familie primesc de la stat 48 de lei, iar de la Primărie - 1.650 kg de lemne. Aceeași cantitate de combustibil solid primesc de la Primărie și cei care se încadrează între 210,1 și 260 de lei, caz în care Executivul acordă 44 de lei. Evident că și în cazul celor care se încălzesc cu lemne de foc, pe măsură ce cresc veniturile beneficiarilor, scad suma pe care o primesc de la București și, totodată, și cantitatea de lemne. Cea mai mică sumă oferită de Executiv este de 16 lei pentru constănțenii care au venituri ce se înscriu între 540,1 și 615 lei, caz în care primesc de la municipalitatea constănțeană 1.100 kg de lemne. Cei care depășesc aceste venituri nu vor mai primi sprijin de la București, însă ajutorul oferit de municipalitate va continua să vină în anumite limite. Mai exact, Primăria Constanța va mai oferi lemne în limita unor venituri care nu depășesc 1.800 de lei/membru de familie și 2.100 de lei în cazul persoanelor singure. Atât familiilor, cât și persoanelor singure le vor fi oferite 550 kg de lemne. Nici în cazul celor care se încălzesc cu lemne de foc autoritatea locală nu le va acorda ajutor dacă se dovedește că persoanele respective dețin integral două sau mai multe spații locative în Constanța. Reprezentanții autorității locale mai spun și că beneficiarii de ajutor social, în baza legii privind venitul minim garantat, vor primi 700 kg de lemne. Atenție! Autoritatea locală va asigura transportul lemnelor la domiciliul solicitantului, pentru persoanele care nu pot face acest lucru.



12