La fel ca anul trecut, constănțenii care nu dețin bunuri, au venituri reduse și se încadrează atât în prevederile OUG 70/2011, cât și ale Primăriei Constanța vor primi sprijin din ambele părți, însă el va fi diferențiat. În ediția de astăzi vom prezenta tabelul cu tranșele de venit pe membru de familie pentru care se acordă subvenție atât de la stat, cât și de la Primărie.
CINE DĂ MAI MULT Dacă ieri prezentam condițiile generale ce trebuie îndeplinite de locuitorii Constanței pentru a primi ajutor pentru plata căldurii, astăzi vom reda tranșele de venit în care trebuie să se încadreze cei care se încălzesc cu energie termică furnizată în sistem centralizat (RADET). La fel ca anul trecut, constănțenii care nu dețin bunuri, au venituri reduse și se încadrează atât în prevederile OUG 70/2011, cât și ale Primăriei Constanța vor primi sprijin din ambele părți, însă el va fi diferențiat. Mai exact, acolo unde Guvernul va acorda un ajutor mai mare, Primăria va contribui mai puțin. Este lesne de înțeles că aceia care primesc de la Guvern sprijin pentru plata a 90% din factura la energie termică nu-l pot primi în același procent și din partea autorității locale, ci doar de 5,5%. Vor primi un astfel de sprijin constănțenii care au venituri lunare ce se încadrează între 0 și 155 de lei. Persoanelor singure care au asemenea venituri li se vor subvenționa cu 100% facturile la energia termică. Familiile care înregistrează venituri ce se încadrează între 155,1 și 210 lei vor primi 80% ajutor de la Guvern și 11% de la Primărie, iar persoanele singure - 90% de la Guvern și 5,5% de la Primărie.
GIGACALORIA, SUBVENȚIONATĂ CU LIMITĂ Pe măsură ce veniturile familiilor ori persoanelor singure cresc, scade sprijinul acordat de Executiv și crește subvenția oferită de municipalitate. Cel mai mic ajutor acordat de la București este de 5% pentru persoanele care înregistrează venituri de 615,1 până la 786 de lei, caz în care autoritatea locală subvenționează gigacaloria cu 53%. De la aceste valori, Guvernul nu mai acordă niciun ajutor constănțenilor, însă continuă cel oferit de municipalitate, evident cu procente din ce în ce mai mici, având în vedere că vorbim și despre venituri mai mari ale solicitanților. Și sprijinul oferit de Primărie se oprește dacă veniturile familiei depășesc 1.500 de lei sau ale persoanelor singure - 1.800 de lei. Datele prezentate mai sus se referă la persoanele care îndeplinesc în același timp și condițiile impuse de municipalitate și Guvern. Administrația constănțeană oferă ajutoare pentru încălzire și celor care nu se încadrează în criteriile Ordonanței 70/2011, în sensul că dețin cel puțin unul dintre bunurile specificate în OUG (mașină mai nouă de 10 ani, cotă parte dintr-o casă, tractoare, șalupe sau alte astfel de bunuri), de 25% în limita unor venituri care nu depășesc 1.500 lei/1.800 lei. De menționat este că nu pot beneficia de ajutor de încălzire familiile sau persoanele singure care dețin integral două sau mai multe locuințe în Constanța. La fel de important este și faptul că, potrivit legislației, ajutorul pentru încălzire se acordă în anumite limite (adică pentru un număr finit de gigacalorii consumate), în funcție de luna și de numărul de camere.
Când Primăria Constanța va primi de la Ministerul Administrației informațiile privind populația Constanței, necesare pentru procedurile de majorare a subvenției cu 10%, vom reveni cu eventualele modificări operate în sistemul de ajutorare a populației.