Subvenţia pentru încălzire ar trebui acordată numai persoanelor care au venituri foarte mici, a declarat, vineri, ministrul Economiei, Adriean Videanu. „Nu putem aplica această schemă iarna viitoare pentru că timpul este foarte scurt şi avem nevoie de bani pentru achiziţia combustibilului. Subvenţia trebuie formulată pentru cei care au venituri mici”, a afirmat Adriean Videanu. Executivul a anunţat că va acorda populaţiei, pentru lunile de iarnă, subvenţia la energia termică furnizată în sistem centralizat. “Subvenţiile pentru termoficare vor merge mai departe. Anul acesta, ca şi în anul anterior, va fi, pe de-o parte, o subvenţie de până la 45%, pe care o primesc primăriile la combustibil. Populaţia va primi subvenţia pentru căldură în funcţie de venituri. Am cerut Guvernului şi colegilor mei care se ocupă de echipa interministerială să pregătească o nouă strategie, astfel încât subvenţia pe viitor să fie acordată numai celor care au nevoie de susţinere din partea statului şi să nu mai fie plătită nediferenţiat, cum s-a procedat în ultimii zece ani, când a fost acordată şi celor care au venituri mari. În toamna acestui an, se va merge încă pe această formulă. Pe de altă parte, primăriile trebuie să aibă resursele necesare pentru a achiziţiona, din timp, combustibilul”, a anunţat premierul Emil Boc. Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, în luna mai, după finalizarea negocierilor cu FMI, un pachet de măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare, printre care şi diminuarea severă a subvenţiilor la încălzire, prin direcţionarea fondurilor doar spre persoanele cu venituri reduse.