Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) aminteşte potenţialilor beneficiari că 21 septembrie este termenul limită de depunere a cererii de plată aferentă anului 2012, în cadrul „Schemei de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate”. Potrivit APIA, de acest sprijin comunitar pot beneficia producătorii agricoli constituiţi potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 - crescători de vaci de lapte şi/sau de bivoliţe de lapte şi/sau de taurine din rase de carne şi/sau metişii cu rase de carne. Valoarea ajutorului financiar specific se calculează anual, în lei, la cursul euro-leu stabilit de Banca Centrală Europeană la ultima cotaţie a lunii septembrie, publicat în Jurnalul Oficial al UE, pentru un plafon maximum de 30.000.000 euro. (O.M.)