Prin adaptarea legislaţiei româneşti la principiile Politicii Agricole Comune (PAC) a Uniunii Europene, crescătorii de animale vor primi subvenţii indiferent de nivelul producţiei realizate. Ordinul elaborat de Ministerului Agriculturii a abrogat HG 140/2007, care stabilea plăţile complementare din sectorul zootehnic. În aceste condiţii, nivelul sumelor care ajung la un fermier nu va fi stabilit în funcţie de producţia animalelor pe care le deţine, ci în acord cu principiile PAC. Practic, subvenţiilor pentru fiecare tonă de lapte livrat din fermele de bovine care deţin cote sau animale sacrificate, noua reglementare acordă sume necorelate cu producţia. Subvenţiile ar putea fi acordate începînd cu 16 august pentru bovine şi 15 septembrie la ovine. Crescătorii de animale mai primesc finanţări în zootehnie şi prin intermediul altor reglementări în vederea îmbunătăţirea calităţii produselor alimentare de origine animală. Cea mai importantă constă în acordarea unor sume cuprinse între 0,5 şi un leu pe cap de animal pentru crescătorii care vor să evalueze performanţa ovinelor şi a caprinelor.