Succes conturat greu pentru HCDS

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal masculin / Liga Naţională

Succes conturat greu pentru HCDS

Sport 15 Septembrie 2018 / 21:10 823 accesări
Nikola Crnoglavac a marcat de patru ori la Buzău

Nikola Crnoglavac a marcat de patru ori la Buzău

În etapa a doua a Ligii Naţionale de handbal masculin, formaţia HC Dobrogea Sud Constanţa a câştigat cu scorul de 23-20, la pauză 11-9, întâlnirea cu nou-promovata CS HC Buzău 2012, disputată sâmbătă, în deplasare, astfel că a obţinut primul succes din actualul campionat. „Am învins datorită experienței noastre și a jocului bun din ultimele zece minute. Mitrevski a apărat bine, iar Chikovani și Vujovic au făcut diferența. Nikolic a fost constant”, a declarat team-managerul Branko Angelovski pentru site-ul oficial al clubului, hcdobrogeasud.ro. Golurile echipei constănţene au fost reuşite de Crnoglavac 4, Chikovani 4 (1x7m), Cutura 3 (2x7m), Nikolic 3, Vujovic 3, Buricea 2, Markoski 1, Toma 1, Malinovic 1 şi Kevic 1. În etapa viitoare, echipa antrenată de Zvonko Sundovski şi Marko Isakovic va evolua pe teren propriu, duminică, 23 septembrie, de la ora 17.30 (în direct la TVR 1), cu Dunărea Călăraşi.

Celelalte rezultate ale etapei: CSM Bucureşti - CSM Făgăraş 26-22 (11-12), Dunărea Călăraşi - Minaur Baia Mare 30-28 (14-17), Steaua Bucureşti - CSM Bacău 29-22 (15-12), Dinamo Bucureşti - SCM Poli Timişoara 29-31 (15-15), Potaissa Turda - CSU Suceava 32-20 (14-8), CSM Focşani - U. Cluj 39-25 (19-13).



12