Succes de public la Mamaia Boxing 2014

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La gala de box desfășurată sâmbătă seară

Succes de public la Mamaia Boxing 2014

Sport 29 Iulie 2014 / 00:00 671 accesări

Sâmbătă seară, pe un ring instalat în piaţeta Perla din staţiunea Mamaia, s-a desfășurat evenimentul pugilistic Mamaia Boxing 2014, organizat de Asociaţia Judeţeană de Box Constanţa, în colaborare cu Primăria Constanţa, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța şi Clubul Sportiv Farul Constanța. Gala, desfășurată în aer liber, s-a bucurat de o asistență numeroasă, care a aplaudat generos cele mai spectaculoase meciuri din program.

„Ne dorim să putem repeta pe viitor astfel de gale, în care să boxeze pugiliști de valoare și care să atragă cât mai mulți spectatori. Mă bucur că am avut un public numeros, chiar ne-a întrecut așteptările și ne determină să mai organizăm astfel de gale. S-a văzut că am încercat să ieșim puțin din tiparul galelor din anii trecuți, să facem un show dintr-o astfel de gală, pe care am îmbunătățit-o cu momente muzicale sau cu fetele care au prezentat rundele și ne-au ajutat la festivitățile de premiere. Mulțumim autorităților locale, Primăriei din Constanța, pentru contribuția la promovarea și dezvoltarea boxului constănțean”, a declarat Mihai Constantin, antrenor la CS Farul și director executiv al Asociației Județene de Box Constanța.

SPERANȚE PENTRU VIITOR. Vorbind strict sportiv, principalul scop al galei de sâmbătă a fost verificarea nivelului de pregătire al celor doi seniori de la Farul care vor participa săptămâna viitoare la Campionatele Naționale. „Pentru Enver Amiş și Florentin Niculescu a fost ultima verificare înaintea plecării la Piatra Neamț. Ambii se află în formă foarte bună și au demonstrat asta în fața unor adversari care i-au solicitat”, a precizat antrenorul constănțean, care este optimist în privința viitorului boxului dobrogean. „A fost o gală foarte reușită, care ne dă speranțe că pe viitor vom avea din ce în ce mai mulți practicanți ai acestui frumos sport, care nu degeaba este numit „nobila artă”. Odată cu creșterea numărului de copii care vor veni la sală, poate că va crește și numărul sportivilor valoroși, care să obțină performanțe internaționale și să promoveze boxul constănțean peste hotare”, a încheiat Mihai Constantin, antrenorul care l-a crescut pe cel mai în vogă boxer român al momentului, vicecampionul mondial de tineret Arsen Mustafa.



12