Succes diplomatic pentru Bill Clinton

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Succes diplomatic pentru Bill Clinton

Cele două jurnaliste americane eliberate de Coreea de Nord au ajuns în SUA
Externe 06 August 2009 / 00:00 377 accesări

Bill Clinton a făcut o vizită neaşteptată în Coreea de Nord, marţi şi a obţinut graţierea celor două jurnaliste americane condamnate în iunie, de Phenian, la 12 ani de muncă forţată, după ce au fost arestate în luna martie pentru că au trecut ilegal frontiera ţării dinspre China.

Avionul care i-a adus în SUA pe fostul preşedinte american şi pe cele două jurnaliste americane eliberate de Coreea de Nord a aterizat miercuri dimineaţă, pe aeroportul din Burbank, în apropiere de Los Angeles. Familiile celor două jurnaliste au adus un omagiu muncii depuse de Guvern şi i-au mulţumit fostului preşedinte Bill Clinton şi fostului vicepreşedinte Al Gore pentru eforturile făcute pentru a le aduce din nou în ţară pe cele două jurnaliste ale postului de televiziune Current TV, deţinut de Al Gore. Potrivit agenţiei oficiale KCNA, Kim Jong-Il le-a graţiat pe cele două jurnaliste după ce Bill Clinton i-a cerut scuze liderului nord-coreean, pentru comportamentul lor. O versiune negată, însă, de un oficial american, care a dat asigurări că fostul preşedinte nu a prezentat scuze. ”După ce a fost anunţată graţierea, Bill Clinton i-a transmis liderului nord-coreean un mesaj verbal din partea preşedintelui american Barack Obama, care şi-a exprimat profunda gratitudine pentru această măsură şi a evocat mijloacele de a îmbunătăţi relaţiile dintre cele două ţări”, a afirmat KCNA. Şi această informaţie a fost negată, însă, de Casa Albă, care a calificat misiunea lui Bill Clinton drept privată.

Tensiunile dintre Phenian şi Washington s-au intensificat după testul nuclear nord-coreean din 25 mai şi după testarea mai multor rachete cu rază scurtă de acţiune. Vizita soţului secretarului de Stat, Hillary Clinton, care a intervenit în acest context tensionat, a fost prima a unei personalităţi de rang atît de înalt în Coreea de Nord, după cea a fostului secretar de Stat Madeleine Albright, din anul 2000. Coreea de Nord a salutat vizita lui Clinton. Hillary Clinton, aflată în vizită în Africa, s-a declarat ”fericită şi uşurată” de eliberarea celor două jurnaliste. Din punctul de vedere al analiştilor, Phenianul ar putea folosi vizita pentru propagandă, dar este posibil ca aceasta să deschidă calea pentru o reluare a discuţiilor. Secretarul american de Stat a declarat miercuri, la Nairobi, că este datoria Coreei de Nord să pună capăt provocărilor sale şi să îmbunătăţească relaţiile cu SUA. “Viitorul relaţiilor noastre cu nord-coreenii depinde cu adevărat de ei”, a declarat Clinton, precizînd că ea consideră că eliberarea celor două jurnaliste nu era legată de dosarul nuclear nord-coreean.

Taguri articol


12