Balanța comercială cu produse agroalimentare este pozitivă la șapte luni, cu exporturi în creștere cu 300 milioane de euro și importuri în scădere cu 50 de milioane de euro, a declarat, ieri, Daniel Dumitru Botănoiu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. „Astăzi am văzut balanța la șapte luni din acest an. Este pozitivă, cu 300 de milioane euro exporturi în plus față de anul 2013, cu 50 de milioane euro diminuate importurile față de anul 2013, ceea ce înseamnă un trend bun. Din păcate, aceste exporturi sunt realizate cu materie primă, ceea ce înseamnă export de subvenții, și nu este un lucru îmbucurător. Motiv pentru care, prin viitorul program de dezvoltare rurală, am avut în vedere ca punctajele să fie dirijate către mecanisme și proiecte”, a spus Daniel Botănoiu. Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a declarat, la începutul acestei luni, că România are șanse să încheie și anul 2014 cu un excedent al balanței comerciale cu produse agroalimentare, pentru al doilea an consecutiv. „Anul trecut, pentru prima dată după 20 de ani, am reușit să avem o balanță comercială pozitivă cu produse agroalimentare. Am exportat mai mult decât am importat, pentru prima dată după 20 de ani. Este un aspect pozitiv, dar eu sunt realist și vă spun că există și un lucru mai puțin bun, și anume că exportăm foarte multă materie primă. (....) Există și în anul 2014 premisa ca exporturile să fie mai mari decât importurile. Pe primele șase luni suntem în continuare campioni la exportul de porumb, dar, încă o dată, este vorba de materie primă și nu de producție procesată. În primele șase luni am exportat produse agroalimentare cu 200 de milioane de euro mai mult decât în primele șase luni din 2013, iar producția din acest an se anunță cel puțin la fel de bună ca și cea din 2013”, a spus Daniel Constantin.
Potrivit datelor furnizate presei de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), România a exportat produse agroalimentare în valoare totală de 2,03 miliarde de euro în primul semestru din acest an, în creștere cu aproape 10% (180,9 milioane de euro) față de aceeași perioadă din 2013, în timp ce importurile, totalizând 2,32 miliarde de euro, au depășit cu 1,1% (25,7 milioane de euro) valoarea înregistrată în semestrul I din 2013