Succes pentru blazonul Farului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria I, etapa a 28-a : FCM BACĂU - FC FARUL CONSTANŢA 2-4

Succes pentru blazonul Farului

Sport 10 Mai 2010 / 00:00 1032 accesări

După opt etape de secetă, FC Farul a obţinut din nou o victorie pe teren, impunându-se, sâmbătă, în fieful celor de la FCM Bacău, cu 4-2, într-o partidă contând pentru etapa a 28-a a Ligii a II-a. Meciul a debutat furtunos, gazdele deschizând scorul în min. 5, Vraciu reluând cu capul în stânga lui Vlas, însă constănţenii nu au acuzat şocul, întorcând rapid rezultatul. Mai întâi, Pantelie a egalat cu un şut din interiorul careului, în min. 9, apoi Ninu a trimis cu capul din careul mic, după o centrare a lui Cristocea, în min. 15, aducându-şi echipa în avantaj. Caruselul golurilor a continuat un minut mai târziu, Vajou restabilind egalarea după o lovitură de colţ executată de Dobârceanu. Repriza secundă a adus un recital din partea lui Fatai, atacantul Farului reuşit prima “dublă” din cariera sa într-un meci oficial la echipa de seniori a grupării de pe litoral. Internaţionalul nigerian de tineret a finalizat un contraatac în min. 58 şi a închis conturile în prelungiri, după ce a scăpat singur cu Ignătescu. Succesul vine chiar înaintea Adunării Generală a FC Farul, programată azi, de la ora 15.00, în care se va discuta actuala situaţie a clubului constănţean. Zvonurile dau posibilă o posibilă schimbare a acţionariatului, membrii fondatori ai grupării de pe litoral fiind dispuşi să preia frâiele echipei începând din vară.

Au evoluat - FCM Bacău (antrenor Gheorghe Poenaru): Ignătescu - Bejan, Adăscăliţei, Vajou, Dobârceanu - Cojocaru, Spiridon (25 Taban), Boboc (75 Marchiş), Răduţoiu - Tismănaru (67 Huiban), Cojocaru; FC Farul (antrenori Dennis Şerban şi Gheorghe Butoiu): Vlas - Măţel, Ignat, Ninu (46 Pătraşcu), Mendy - Prodan (66 Doicaru), Mansur, Buzea, Cristocea - Pantelie (74 Păcuraru), Fatai. Au arbitrat: Ionel Ivan (Brăila) - Joszef Peter (Sf. Gheorghe) şi Ferencz Tunyogi (Zalău). Marcatori: Vraciu 5, Vajou 16 / Pantelie 9, Ninu 15, Fatai 58, 90.

Celelalte rezultate ale etapei - sâmbătă: Tricolorul Breaza - Victoria Brăneşti 2-1; CSM Rm. Sărat - Petrolul Ploieşti 0-1; Gloria Buzău - Dunărea Giurgiu 1-0; Dunărea Galaţi - Sportul Studenţesc 1-2; Delta Tulcea - FC Snagov 2-1; Dinamo II Bucureşti - FC Botoşani 1-1; duminică: Steaua II - Concordia Chiajna 2-2; Săgeata Stejaru - Cetate Suceava 3-0 (la “masa verde”).

Clasament Seria I

1. Brăneşti 28 17 7 4 54-23 58 (+16)

2. Sportul 28 16 7 5 57-21 55 (+13)

3. Petrolul Ploieşti 28 14 11 3 46-17 53 (+11)

4. Săgeata Stejaru 28 15 6 7 38-20 51 (+9)

5. FC Snagov 28 15 4 9 52-36 50 (+8)

6. Delta Tulcea 28 14 7 7 30-18 49 (+7)

7. Chiajna 28 13 5 10 43-29 44 (+2)

8. FC FARUL 27 13 4 10 38-31 43 (+4)

9. Steaua II 28 10 10 8 31-23 40 (-2)

10. Dunărea Giurgiu 28 11 6 11 32-34 39 (0)

11. FC Botoşani 28 10 8 10 33-29 38 (-4)

12. FCM Bacău 28 9 6 13 39-50 33 (-9)

13. Gloria Buzău* 28 11 7 10 29-31 32 (+1)

14. Dunărea Galaţi 28 8 5 15 21-33 29 (-13)

15. Breaza 28 7 3 18 25-54 24 (-18)

16. Dinamo II 27 6 4 17 25-48 22 (-23)

17. Cetate Suceava** 28 2 9 17 14-58 15 (-27)

18. CSM Rm. Sărat 28 2 6 20 7-57 12 (-30)

* - Gloria Buzău este penalizată cu 8 puncte, deoarece nu şi-a îndeplinit baremul în Liga I în sezonul trecut

** - Cetate Suceava a fost dezafiliată



12