Succes total la Triathlon Challenge Mamaia 2011

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Succes total la Triathlon Challenge Mamaia 2011

Sport 05 Septembrie 2011 / 00:00 718 accesări

Sâmbătă, staţiunea Mamaia a găzduit cel mai mare concurs de triathlon organizat în Europa de Est, Triathlon Challenge Mamaia 2011, organizat de CS Smart Atletic, în colaborare cu Federaţia Română de Ciclism, DJST Constanţa şi Power Marine. Peste 600 de concurenţi s-au aliniat la startul dat de secretarul general al ANST, Ştefan Cristian Săndulache, şi de directorul DJST Constanţa, Elena Frîncu. Participanţii s-au întrecut pe cinci categorii, proba olimpică (înot 1,5 km, ciclism - 40 km, alergare - 10 km), sprint (înot - 0,75 km, ciclism - 20 km, alergare - 5 km), ştafetă (echipe alcătuite din trei participanţi, pe distanţele de la sprint), Corporate Challenge (ştafetă pentru angajaţii corporate) şi Trikids Challenge (triatlon pentru copii).

Unul dintre marii absenţi ai întrecerii, Răzvan Florea, care nu a putut participa, întrucât şi-a fracturat mâna dreaptă cu doar trei zile înainte de concurs, s-a aflat în permanenţă pe traseul competiţiei, încurajându-i pe concurenţi. „Mi-am dorit foarte mult să particip, dar am avut acest mic incident şi a trebuit să spun pas. Mă bucur că a venit foarte multă lume, că sunt concurenţi de toate vârstele, semn că această competiţie a crescut de la an la an. Cu siguranţă, dacă nu voi avea ghinion, voi fi la startul ediţiei de anul viitor”, a declarat singurul medaliat olimpic din istoria nataţiei masculine româneşti. Fostul mare sportiv a avut însă motive de satisfacţie, întrucât echipa sa, Tyr Team, s-a impus în proba de ştafetă, iar sportivul pe care-l susţine financiar, Alexandru Diaconu, a câştigat proba de sprint la categoria sa de vârstă. „Felicit organizatorii pentru felul în care s-a desfăşurat concursul. Mă bucur că am reuşit să câştig cu un timp foarte bun. Am decis să particip la sprint, nu în proba olimpică, pentru că luna viitoare voi lua startul la un concurs extrem de puternic la Las Vegas şi am vrut să forţez”, a spus Diaconu. Învingător la etapa de Cupă Mondială de la Londra, desfăşurată la începutul lunii august, Sorin Boriceanu a confirmat şi a terminat primul la categoria sa de vârstă, în proba olimpică. Cel mai bun timp al concursului în proba olimpică a fost obţinut de Ciprian Bălănescu, care a intrat în posesia marelui trofeu. Printre cei care au dat sare şi piper concursului s-au numărat cele cinci echipe de bloggeri, care au avut o prestaţie remarcabilă în proba de ştafetă. Printre vedetele întrecerii s-a numărat o fetiţă în vârstă de 8 ani, Ana Nahed, care a participat atât în proba de ştafetă, evoluând în primul schimb, la înot, alături de familie, cât şi în cea rezervată copiilor, Trikids, unde s-a impus fără probleme. La finalul concursului, a avut loc festivitatea de premiere, fiind acordate peste 50 de premii, a căror valoare a depăşit 10.000 de euro, în bani, produse şi echipamente sportive.

Rezultate finale Triathlon Challenge Mamaia 2011 - Trikids, cat. 6-8 ani: fete - Anamaria Nahed, băieţi - Mihnea Bădică; cat. 9-11 ani: fete - Irina Tibichi, băieţi - David Erwann; cat. 12-14 ani: fete - Mihaela Cornea, băieţi - Mihăilă Şerban; proba de sprint: feminin - Ion Ştefania; masculin: cat. 18-29 ani - Alexandru Diaconu, cat. 30-39 ani - Mihai Anton, cat. 40-49 ani - Dragoş Bărbulescu, peste 50 de ani - Harry Schwarz; proba de ştafetă: Tyr Team (Mihai Spălăţelu, Marian Frunzeanu, Bogdan Ofiţeru); proba corporate: Bikers Teams; proba olimpică: feminin - Jakeb Benke Hajnalka; masculin: cat. 18-29 ani - Ciprian Bălănescu; cat. 30-39 ani - Sorin Boriceanu; cat. 40-49 ani - Marius Rus; peste 50 de ani - Steven van Groningen.



12