Succese constănţene la CE de canotaj juniori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Succese constănţene la CE de canotaj juniori

Sport 28 Iunie 2011 / 00:00 1163 accesări

Delegaţia României a cucerit 9 medalii la Campionatele Europene de canotaj pentru juniori de la Kruszwica (Polonia), 4 de aur, 2 de argint şi 3 de bronz. România a câştigat probele de 8+1 feminin (Adina Szekely, Florentina Filipovici, Ana-Maria Simion, Ana-Maria Aftode, Andreea Birică, Mădălina Buzdugan, Lavinia Ţîrlea, Viviana Bejenariu, Augustina-Georgiana Danciu), patru vâsle masculin (Ioan Prundeanu, Ionuţ Luca, Adrian Cionca, Cosmin Ciciurean), patru vâsle feminin (Andreea Tătaru, Isabela Solomon, Mădălina Rusu, Ionela Popescu) şi dublu rame fără cârmaci masculin (Vlad Aicoboaie, Toader Gontaru). Argintul a fost cucerit la 4 rame fără cârmaci masculin (Viorel Mariuc, Vasile Agafiţei, Bogdan Ivan, Nicolae Aniculesei) şi dublu vâsle feminin (Ionela Lehaci, Ioana Vrînceanu), iar cele trei medalii de bronz au fost câştigate de Laura Oprea (simplu vâsle), echipajul de dublu rame feminin (Mădălina Bereş, Alexandra Cucu) şi barca masculină de 4 rame cu cârmaci (Florin Pavel, Florin Buznean, Cătălin Axinte, Marius Ghica, Laurenţiu Stoenică).

Şapte dintre medaliaţii care se pregătesc la Centrul Olimpic de canotaj de la Năvodari reprezintă cluburi constănţene: Andreea Tătaru, Mădălina Rusu (aur la patru vâsle), Ioan Prundeanu (aur la patru vâsle) şi Alexandra Cucu (bronz la dublu rame) sunt antrenaţi la clubul LPS “Nicolae Rotaru” Constanţa de către Valentin Sarchizian, Norica Sarchizian şi Octavian Rusu, iar Lavinia Ţîrlea (aur la 8+1), Laura Oprea (bronz la simplu vâsle) şi Florin Pavel (bronz la 4 rame cu cârmaci) activează la Ştiinţa Constanţa (antrenori Georgeta Grijuc şi Marian Grijuc).



12