Timp de o săptămână, terenurile de la LPS “Nicolae Rotaru” Constanţa au găzduit Cupa Litoralului la tenis de câmp, competiţie rezervată juniorilor şi desfăşurată pe cinci categorii de vârstă, 10, 12, 14, 16 şi 18 ani, atât la simplu, cât şi la dublu. La 10 ani băieţi s-a impus Răzvan Radu (CS Drive Tenis Ploieşti), în timp ce întrecerea fetelor i-a revenit Andra Stanciu (Tenis Club Idu Mamaia). La 12 ani băieţi, trofeul a fost adjudecat de Sebastian Gima (LPS “Nicolae Rotaru”), acesta impunându-se şi în proba de dublu, alături de fratele său, Alexander Gima (LPS “Nicolae Rotaru”). În proba fetelor, la aceeaşi categorie de vârstă, victoria la simplu i-a revenit lui Carmen Manu (LPS “Nicolae Rotaru”), aceasta câştigând şi proba de dublu împreună cu Selma Cadâr (LPS “Nicolae Rotaru”). La 14 ani băieţi, principalul favorit, Adrian Bointan (Tenis Club Idu Mamaia) a confirmat aşteptările în proba de simplu, în timp ce întrecerea de dublu a fost câştigată de Theodoras Iasanidis (LPS “Nicolae Rotaru”) şi Sergiu Medeşan (LPS “Nicolae Rotaru”). În competiţia fetelor s-a desfăşurat doar proba de simplu, în care s-a impus Selma Cadâr (LPS “Nicolae Rotaru”). La 16 ani a fost programată o singură probă, simplu băieţi, câştigată de Alexandru Bodnariuk (CS Ştiinţa). La 18 ani, au avut loc doar întrecerile de simplu, la băieţi victoria finală revenindu-i lui Alexandru Buzelan (LPS “Nicolae Rotaru”), în timp ce la fete pe primul loc s-a clasat Cristiana Tudor (LPS “Nicolae Rotaru”).