“Succesuri” şi în Parlamentul European

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

“Succesuri” şi în Parlamentul European

Eveniment 15 Februarie 2010 / 00:00 925 accesări

Mezina prezidenţială, “fata lui tata”, “Paris Hilton din Carpaţi”, fost top-model, fostă iubită a lui Hrebenciuc jr. sau cum vreţi să-i mai spuneţi, a ajuns europarlamentar şi e plină de “succesuri”. Vîrsta fragedă şi lipsa de experienţă au făcut ca Elena să rămînă doar o altă odraslă de şef de stat propulsată în posturi care depăşesc cu mult competenţa şi posibilităţile ei. Deşi face parte din forul european de aproape un an, ea comite greşeli gramaticale sau încurcă cifrele: “Faptul că vor exista instrumente şi formulare standard comune ce vor fi traduse în toate limbile oficiale a UE va uşura munca de zi cu zi a autorităţilor competente”. Mai mult, cifrele sunt o problemă pentru Elena lu’ Băsescu. Anul trecut, în decembrie, aceasta le vorbea europarlamentarilor despre situaţia economică din România: “FMI ne-a amânat cea de a treia tranşă de împrumut în valoare de 1,5 miliarde de euro. Guvernul elveţian însă a hotărât să ne acorde un împrumut nerambursabil de 120 de miliarde de euro”. Apoi s-a descoperit că şi politica externă a fost o problemă pentru ea: “Nu vom recunoaşte aşa-zise state create ilegal şi conflictual în regiunile separatiste nici procese electorale organizate precum cel din Abhazia. Recent, preşedintele Republicilor separatiste georgiene pro-ruse a câştigat scrutinul cu un procent de 54,9% şi ţin să menţionez că niciunul dintre cei cinci candidaţi la preşedinţie au respins (???) categoric ideea reunificării cu Georgia”. În plus, fata lui Băsescu nu este obişnuită cu procedurile parlamentare. Acum câteva zile, ea le-a vorbit parlamentarilor europeni despre egalitatea între femei şi bărbaţi în UE şi, deşi nu apucase să îşi termine discursul, ea s-a aşezat pe scaun în momentul în care timpul s-a terminat. Amintim că, în campania pentru euroalegeri, EBA susţinea că tinerii din România sunt frustraţi... Probabil că sunt frustraţi şi au şi de ce: pentru că, în România anului 2010, îi este permisă ascensiunea în politică unei persoane care nu reuşeşte să lege corect două vorbe.



12