Suceveanul Dănuţ Onoiu a cîştigat Trofeul „Dan Moisescu“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Suceveanul Dănuţ Onoiu a cîştigat Trofeul „Dan Moisescu“

Cultură 13 Octombrie 2008 / 00:00 1827 accesări

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului-Concurs de Interpretare a Cîntului, Dansului şi Portului Popular „Dan Moisescu“ şi-a desemnat, vineri seară, cîştigătorii. Manifestarea cu caracter internaţional (festivalul a beneficiat de participarea unor ansambluri din Bulgaria) a adus pe scena Căminului cultural din comuna Topalu 19 concurenţi care au aspirat la trofeul „Dan Moisescu“. Concursul s-a desfăşurat joi seară, tinerii punîndu-şi în valoare talentul şi zestrea populară. Cîştigătorul Premiului I şi al Trofeului „Dan Moisescu“ 2008 este Dănuţ Onoiu din Gura Humorului, Suceava. „Este primul meu trofeu la un festival de gen, am participat la mai multe manifestări, dar este primul trofeu obţinut. Sper să fie de bun augur“, a declarat Dănuţ Onoiu. Interpretul de 19 ani este student în anul al II-lea la Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava, la Facultatea de Geografie, specializarea Geografia turismului. Pentru tînărul interpret, folclorul înseamnă „jumătate din viaţă“, în acest sens, tînărul propunîndu-şi să îşi urmeze vocaţia. „O să fac tot posibilul să nu dezamăgesc“, a mai spus fericitul cîştigător al trofeului „Dan Moisescu“. Premiul al II-lea i-a revenit Georgianei Baciu din Ploieşti, Prahova. „Sînt la a treia participare şi mă bucur tare mult că juriul m-a apreciat. Am vrut să mă prezint aşa cum mă prezint peste tot, adică foarte bine. Şi anul trecut am luat tot locul al II-lea, iar la prima participare am obţinut o menţiune“, a declarat ocupanta locului al II-lea, Georgiana Baciu din Ploieşti, Prahova. Concurenta în vîrstă de 22 de ani este studentă în anul al III-lea la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, secţia Pedagogie Muzicală, iar la ediţia 2007 a Festivalului „Dan Moisescu“ a cîştigat tot premiul al II-lea. Printre principalele realizări ale Georgianei Baciu se numără şi locul I obţinut în 1999, la concursul „Moştenitorii“, din cadrul emisiunii TVR, „Tezaur folcloric“.

Premiul al III-lea a ajuns în judeţul Olt, la Gabriel Lungu. De asemenea, Primăria comunei Topalu, prin primarul Gheorghe Murat, a acordat un premiu Marianei Denisa Grecu din Tîrgovişte. Pe lîngă aceste premii, au fost acordate şi premii speciale, oferite de două societăţi comerciale. Acestea le-au revenit lui Dumitru Olteanu şi lui Viorel Avisalon din comuna Topalu. La rîndul său, Direcţia Judeţeană pentru Tineret a acordat un premiu special Anei Maria Botezatu din Focşani, Vrancea. Menţiuni au primit Diana Georgiana Lică din Piteşti şi Ancuţa Savu din Cîmpulung Muscel.

Gala de premiere a fost urmată de un recital susţinut de cîştigătorul trofeului „Dan Moisescu“ 2007, Alexandru Brădăţan, cel care, de asemenea, a cîştigat, anul acesta, Marele Trofeu al Festivalului Dansului şi Cîntecului Popular „Mamaia“. Apoi, pe scena din Topalu au avut loc momente coregrafice susţinute de ansamblurile invitate din Bulgaria, care au fascinat spectatorii şi juriul, deopotrivă, atît prin bogăţia şi originalitatea tradiţiilor prezentate, cît şi prin frumuseţea portului. Seara a continuat cu un tablou coregrafic şi muzical ai cărui protagonişti au fost membrii ansamblului „Plaiuri dobrogene“ din cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Constanţa.

Din programul ultimei seri de festival a făcut parte şi un mini-recital susţinut de Cătălina Alexa, o interpretă în vîrstă de numai 10 ani, descoperită la concursul „Vreau să fiu mare vedetă“. În final, îndrăgita cîntăreaţă de muzică populară din zona Olteniei, Steliana Sima, membră a ansamblului „Ciocîrlia“, a prezentat un recital, motiv de încîntare pentru locuitorii comunei Topalu, prezenţi în număr mare în sala de spectacole a Centrului cultural.

„De la an la an se vede că această manifestare a luat amploare şi mulţumim cu acest prilej, pentru sprijinul acordat de către Consiliul Judeţean Constanţa şi mulţumim şi Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale. Anul acesta, festivalul a fost o premieră, am accesat un proiect PHARE, iar vecinii noştri de la sud, din Bulgaria, ne-au impresionat cu tradiţiile lor“, a declarat primarul comunei Topalu, Gheorghe Murat.

Comisia de jurizare a celei de-a XIII-a ediţii a Festivalului-Concurs „Dan Moisescu“ a fost formată din: Oana Petrică - directorul Centrului Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bucureşti, Paul Nicolescu – directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Constanţa, primarul comunei Topalu – Gheorghe Murat, Maria Magiru - directorul Muzeului de Artă Populară, Doina Voivozeanu - directorul Şcolii Populare de Arte şi Meserii Constanţa, Silvia Ţigmeanu - directorul Universităţii Populare Constanţa, Atanasie Teodorescu - consilier judeţean. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Constanţa, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Constanţa, Consiliul local şi Primăria Comunei Topalu, împreună cu Căminul cultural din localitate. Anul acesta, tradiţionala manifestare s-a desfăşurat în cadrul Proiectului „Comunicare interculturală şi integrare europeană” - Programul PHARE CBC 2005 - România-Bulgaria.



12