Promisiunea unei vieţi mai bune în străinătate continuă să îi ademenească pe mulţi români, indiferent de vîrstă sau clasă socială. În ciuda cazurilor, tot mai multe, de muncitori care au plecat să lucreze în afară şi au ajuns să doarmă sub cerul liber, se mai găsesc încă naivi care să creadă promisiuni. Ultimul caz de acest fel a avut loc la începutul lunii februarie, cînd cinci sudori constănţeni au plecat să muncească pe un vapor din China, care aparţine unui armator grec. Un intermediar autoproclamat din Năvodari s-a ocupat de obţinerea vizelor necesare plecării, iar biletele de avion au fost plătite de către armator. Condiţiile de pe navă i-au determinat însă pe trei dintre bărbaţi să renunţe la „Pămîntul făgăduinţei” şi să se întoarcă la mămăliga de acasă. Este vorba despre George Becherliu, Bogdan Banaga şi Beinur Ebuamed. George şi Bogdan erau colegi de muncă, fiind angajaţi la o societate comercială. „Eu cîştigam 14 - 15 milioane de lei vechi, cu tot cu sporuri şi prime, iar Bogdan avea şase milioane pe cartea de muncă. Înainte de plecarea în China, intermediarul, al cărui nume l-am aflat abia acum - Valentin Nicuşor Maftei - ne-a spus că vom munci pe o navă nouă, MV Alina. Vaporul aparţine unui grec şi este sub pavilion panamez. Ne aşteptam ca vasul să nu fie chiar nou, însă ceea ce am văzut cînd am ajuns ne-a întrecut şi cele mai rele aşteptări. MV Alina are peste 30 de ani vechime, iar tabla de pe punte se îndoia cînd călcai pe ea. În cabine era ger şi a trebuit să dormim îmbrăcaţi şi înveliţi cu trei pături din cauza frigului. Îmi pare rău că pe Bogdan, care are doar 23 de ani, eu l-am nenorocit, pentru că i-am zis să vină cu mine. Din cîte am înţeles, acum Valentin Maftei este în Tulcea şi racolează alţi oameni pentru a pleca să muncească în străinătate”, a declarat George Becherliu, care în ciuda vîrstei sale - 41 de ani - s-a lăsat păcălit de aşa-zisul intermediar. Deşi iniţial li s-a spus că vor avea mîncare europeană, nici la acest capitol armatorul nu a crezut de cuviinţă să-şi respecte promisiunile. „Nu am stat pe vapor decît trei zile, timp în care am primit doar orez fiert şi ceai. În plus, condiţiile în care era gătită mîncarea lăsau de dorit. I-am văzut pe bucătari cum luau alimentele cu mănuşile negre de murdărie. Un alt coleg mi-a povestit că a fost în cambuză (depozitul de alimente al navei - n.r.) şi a văzut carnea care era ţinută direct pe jos”, susţine Bogdan Banaga. Deşi, în momentul în care a fost sunat de autorităţile constănţene, armatorul grec a negat că ar avea vreo legătură cu această poveste, Bogdan susţine contrariul. „După ce am văzut condiţiile, l-am sunat pe armator, un anume Charis, şi i-am spus că noi nu vom munci pînă nu se îmbunătăţeşte situaţia. După aceea, patru seri la rînd, el m-a sunat pe telefonul meu pentru a mă întreba cînd vom relua lucrul. Nu pot să cred că a afirmat că nu ne cunoaşte”, povesteşte Bogdan. Atît Emilia Banaga, mama lui Bogdan, cît şi Elena Luminiţa Becherliu, soţia lui George, nu au fost de acord cu plecarea acestora. „Nu am vrut să plece. I-am spus să rămînă în ţară, că o să ne descurcăm noi cumva, dar el a crezut că va cîştiga mai mulţi bani şi ne va fi şi nouă mai bine. A avut putere de convingere bărbatul care le-a făcut actele de plecare. Acum am rămas amîndoi fără serviciu şi avem şi rate de plătit la bănci, vreo 8 milioane de lei pe lună”, povesteşte deznădăjnuită Luminiţa.

Contractele de muncă pe care le-au primit cei cinci sudori erau în limba engleză - în condiţiile în care nici unul dintre ei nu vorbeşte această limbă - fără să existe şi o traducere a clauzelor prevăzute în documente. „Nu am semnat contractele în ţară, trebuia să facem acest lucru în China. Cînd am văzut însă condiţiile de muncă şi de trai, nu am mai dorit să semnăm. Cel care ne-a convins să mergem, ne-a promis că vom avea salariul de 1.400 de dolari. De fapt, am fi putut cîştiga cel mult 1.000 de dolari, dar numai dacă lucram 120 de ore suplimentare. Eu, George şi Beinur, cel mai vîrstnic dintre noi, am decis să plecăm. Din păcate ceilalţi doi bărbaţi care erau cu noi, Vasile Troacă şi Victor Lupaşcu, au semnat. În plus, cînd armatorul a aflat că George a fost primul care a cerut condiţii mai bune, a pus pe cineva să-i ia paşaportul şi l-a sechestrat pe vas timp de două zile. După ce am văzut că sîntem duşi cu vorba şi că nu vor face nimic în privinţa condiţiilor de muncă, am decis să ne întoarcem în ţară. Din păcate, pentru că nu mai aveam bani, am rămas blocaţi în aeroportul din Dalian. Acolo am vorbit cu poliţia aeroportului, care a luat legătura cu Consulatul General al României din China. Partea bună a fost că am ajuns în China de sărbătoarea Anului Şobolanului, şi pentru că portul a fost închis timp de patru zile, armatorul a fost nevoit să ne cazeze la un hotel de patru stele, singurul care mai avea locuri. Apoi a început coşmarul. Sîntem recunoscători celor care au făcut tot posibilul pentru a ne aduce acasă”, a afirmat Bogdan. Cei trei bărbaţii au adăugat că fără ajutorul Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN) şi al senatorului Dorel Onaca, nu ar fi reuşit să se întoarcă în ţară.