Sudul Libanului, survolat de aviaţia israeliană

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sudul Libanului, survolat de aviaţia israeliană

Externe 12 Mai 2008 / 00:00 510 accesări

Situaţia tensionată din ţara vecină a dat motive aviaţiei israeliene să survoleze duminică dimineaţă, la joasă altitudine, sudul Libanului. Cel puţin patru avioane israeliene au efectuat misiuni de observare, a declarat un oficial din domeniul securităţii. Armata israeliană încalcă în mod sistematic spaţiul aerian libanez. Aceste ultime incidente intervin pe fondul ultimelor violenţe din Liban, dintre partizanii opoziţiei susţinute de Damas şi Teheran şi cei ai majorităţii anti-siriene. Viceministrul israelian al Apărării, Matan Vilnai, a precizat că ţara sa trebuie „să deschidă ochii” pentru a vedea ce se întîmplă în Liban, fără să intervină însă. Acesta a adăugat că Israelul se teme ca Iranul să nu preia controlul asupra Libanului şi Fîşiei Gaza, prin intermediul grupărilor Hezbollah şi Hamas. Şi premierul Ehud Olmert a avertizat că Israelul va face uz de forţă împotriva grupării Hamas, dacă tirurile de rachetă şi obuzele de mortier lansate din Fîşia Gaza vor continua. Survolările aviaţiei israeliene deasupra Libanului constituie o încălcare a Rezoluţiei 1.701 a Consiliului de Securitate al ONU, care a pus capăt, la sfîrşitul lui 2006, războiului de 34 de zile dintre Israel şi Hezbollah. Pentru ONU, aceste survolări subminează în special credibilitatea Forţei Interimare a ONU în Liban (FINUL), desfăşurată în sudul ţării.

Confruntările au izbucnit şi duminică dimineaţă în Liban, la Tripoli, în nordul ţării, între susţinătorii opoziţiei şi cei ai Guvernului. Confruntările s-au încheiat după ce armata a început să desfăşoare forţe în nordul oraşului. O femeie a fost ucisă în timp ce se afla în locuinţa sa, iar mai multe persoane au fost rănite în confruntările dintre susţinătorii majorităţii aflate la putere şi şiiţii alauiţi, loiali mişcării Hezbollah, susţinută de Siria şi Iran. Luptele s-au înregistrat în cartierele cele mai populate Bab al-Tebbaneh, Kobbeh şi Jabal Mohsen, situate în nordul oraşului. Circa 7.000 de persoane au părăsit deja zona din cauza confruntărilor. În oraş au fost incendiate mai multe locuinţe şi magazine, iar vitrinele unora dintre acestea au fost sparte.

Ciocnirile violente s-au reluat loc duminică între partizanii majorităţii şi cei ai opoziţiei libaneze, în mai multe zone cu majoritate druză aflate la sud-est de Beirut. Tiruri de mitralieră şi explozii puternice au fost auzite în mai multe localităţi din districtul Aley şi confruntări violente au avut loc la Choueifat, oraş situat la sud-est de capitală. Trupele libaneze patrulau duminică seară pe străzile capitalei Beirut, după ce militanţii Hezbollah s-au retras din zonele asupra cărora preluaseră controlul, în ciocnirile cu susţinătorii Guvernului soldate cu 39 de morţi. Duminică, Papa Benedict al XVl-lea a adresat un apel la reconciliere, arătîndu-se îngrijorat de situaţia comunităţii creştine din Liban.

Taguri articol


12