EFECTE COLATERALE Banca Naţională a României (BNR) a susţinut mereu că a avut o politică monetară anticiclică. Mai simplu spus, când economia era în plin boom pre-criză, BNR şi-a păstrat calmul şi a luat măsuri care frânau „expansiunea haotică şi iraţională a sectorului privat“ (citat din BNR). O parte din această poveste este probată de evoluţia rezervelor minime obligatorii (RMO) pe care băncile trebuie să le facă pentru pasivele în lei şi valută. „BNR ne spune că a majorat RMO ca să reducă dinamica creditării din economie. Instituţia se bazează pe faptul că RMO acţionează ca o taxă pe sursele de finanţare ale bancherilor şi, în consecinţă, frânează creditarea. În teorie, banca centrală are dreptate, dar numai dacă România ar fi o economie închisă, în care împrumuturile se dau strict în monedă naţională. În practică, suntem o economie cât se poate de deschisă, iar majorarea RMO nu funcţionează, pentru că afectează oferta, nu cererea. Şi, în plus, oferta pentru credite în valută nu depinde de BNR“, notează, pe blogul său, veşnic scepticul analist economic Florin Cîţu. El remarcă şi faptul că politica anticiclică a BNR a avut efecte colaterale majore. Mai exact, piaţa s-a reorientat spre valută şi, cum dobânzile la euro/dolari/franci elveţieni erau mici, boom-ul economic a fost mult mai mare. Ne amintim cu toţii de sutele de proiecte imobiliare, de toate businessurile care răsăreau mai ceva ca ciupercile după ploaie. Dar, când a venit criza, „bust-ul“ (prăbuşirea - n.r.) a fost pe măsura „boom-ului“. „Altfel spus, folosirea acestor instrumente de către BNR, în timp ce punea un accent mai mare pe evoluţia cursului de schimb decât pe inflaţie, a dus la accelerarea perioadelor de avânt şi declin economic“, spune Cîţu.

PARADOX Un lucru este clar - creşterea RMO, atât la lei, cât şi la valută, nu a influenţat negativ creditarea. Programul „Prima Casă“ a mers fără probleme, deşi, multă vreme, 99% dintre împrumuturi au fost în valută. Nici măcar normele mai stricte impuse de BNR n-au stricat ploile bancherilor, lucru dovedit chiar de statisticile din ultimii ani ale băncii centrale, care arată că valuta a mers bine-mersi. De altfel, era şi de aşteptat. Costurile la euro au fost şi încă sunt mai mici decât cele de la creditele în lei. În ciuda tuturor avertismentelor legate de riscul valutar, populaţia vede şi înţelege că BNR apără leul şi ştie că nu vom vedea prea curând un şoc al cursului. Ba mai mult, un credit imobilar se ia pe 30 - 35 de ani, timp suficient să intrăm în zona euro, nu-i aşa? „E o realitate aparent contradictorie - majorarea RMO impulsionează creditarea. Asta pentru că taxarea mai aspră a resurselor i-a forţat pe bancheri să găsească soluţii de satisfacere a cererii în creştere pentru credite. În plus, i-a determinat să aducă mai multe resurse de finanţare din afară, determinând astfel şi o apreciere a leului“, conchide Florin Cîţu. Iar în ultima vreme, aceleaşi RMO mari au devenit scuza perfectă a băncilor pentru reticenţa afişată la acordarea de credite noi, în ciuda faptului că dobânda-cheie a ajuns la un minim istoric. Concluzia - treabă grea politica monetară.