Suflu nou la HCM Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Suflu nou la HCM Constanţa

Sport 20 Iulie 2012 / 00:00 785 accesări

Deşi domină cu autoritate competiţia internă, impunându-se în ultimele patru sezoane - în ultimul fără să cunoască înfrângerea - HCM Constanţa îşi doreşte tot mai mult de la an la an. Sezonul 2012-2013 nu va face excepţie, ba din contră, lotul care s-a conturat în proporţie de 90 la sută fiind mai puternic, cel puţin la prima vedere. Se va porni la drum în noul sezon cu doar 18 jucători (nr: celor 17 deja existenţi li se va mai adăuga un jucător străin pe postul de centru), suficienţi însă pentru a aborda cele două competiţii de “rezistenţă“, Liga Campionilor şi Liga Naţională, dar şi Cupa României. „Sperăm să începem sezonul cu dreptul şi să avem succese aşa cum v-am obişnuit. Sperăm însă la un nivel mult mai ridicat. Faţă de lotul actual va mai veni sigur încă un jucător, sperăm de acelaşi nivel cu achiziţiile pe care le-am făcut până acum“, a declarat vicepreşedintele Marius Puşcaşi. Preşedintele Nicuşor Constantinescu a reamintit faptul că deşi se traversează o perioadă dificilă la nivel mondial, s-au făcut eforturi şi în acest an pentru ca HCM Constanţa să poată reprezenta din nou cu cinste oraşul de la malul mării. „S-au adus jucători de mare valoare şi cu toţii cred că ştim valoarea lui Dragicevic. Se va vedea la meciuri ce poate acest jucător cu adevărat. Sperăm să facem o echipă şi mai puternică decât în anii trecuţi. Le-am spus jucătorilor că viaţa de sportiv este scurtă şi este păcat să nu faci tot ce depinde de tine pentru că rămâi cu acele performanţe pe care le reuşeşti în carieră. Sper ca împreună cu noul antrenor să reuşim să îndeplinim atât obiectivele din ţară cât şi din Europa. Unii dintre jucătorii care au plecat de la noi au întărit alte formaţii din campionat şi cu siguranţă noul sezon va fi şi mai greu, cu multe formaţii care se vor lupta la titlu“, a spus preşedintele campioanei României la handbal masculin. HCM Constanţa va efectua vienri două antrenamente, unul dimineaţă pe stadionul Farul, iar al doilea la ora 18.00, la Sala Sporturilor, iar sâmbătă va mai efectua o nouă şedinţă de pregătire. Plecarea spre Zlatibor, în primul cantonament al verii, se va face sâmbătă seară. În funcţie de echipele aflate acolo în pregătire, este posibil să fie perfectate şi unele partide de verificare.



12