Suită de manifestări cultural-artistice, la „Zilele oraşului Ovidiu”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Astăzi şi mîine

Suită de manifestări cultural-artistice, la „Zilele oraşului Ovidiu”

Cultură 30 Mai 2009 / 00:00 1252 accesări

Publicul de la malul mării are la dispoziţie o suită de manifestări cultural-artistice, organizate la Centrul Cultural al localităţii Ovidiu, astăzi şi mîine, de Consiliul Local şi Primăria oraşului, împreună cu instituţia gazdă. Evenimentele au loc în cadrul „Zilelor oraşului Ovidiu” şi Festivalului Cîntecului Popular „Elena Roizen“, ajuns la cea de-a II-a ediţie. Seria manifestărilor debutează, astăzi, la ora 12.00, la Centrul Cultural Ovidiu. Din programul zilei face parte „Carnavalul copiilor”, de la ora 12.30, urmat de o „Paradă a modei”. De la ora 14.30, copiii vor avea parte de un moment special: „Copii - vine magicianul!“. Începînd cu ora 15.00, pe scena Centrului Cultural Ovidiu va evolua ansamblul folcloric din oraşul Cernavodă. Cea de-a doua ediţie a Festivalului-concurs „Elena Roizen“ va începe la ora 17.00, de la ora 19.30 fiind programate recitaluri oferite de Ionuţ Dolănescu, Cornelia şi Lupu Rednic, Ionuţ Galani şi „Ro-Mania”. Tot astăzi, între orele 12.30 şi 17.00, la Complexul Sportiv Ovidiu, în cadrul „Zilelor oraşului Ovidiu”, vor avea loc demonstraţii de lupte tătăreşti.

Mîine, la ora 12.00, la Centrul Cultural Ovidiu, micuţii de la „Grădiniţa Zig-Zag“ şi apoi, colegii lor de la „Grădiniţa Licurici“, vor prezenta un spectacol artistic. Ansamblul de dansuri turco-tătăreşti al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Filiala Ovidiu „Canara“, va evolua în faţa spectatorilor de la ora 14.00, după această reprezentaţie fiind programate un moment artistic cu dans modern, susţinut de membri ai Centrului Cultural Ovidiu şi un spectacol de muzică uşoară al elevilor Şcolii Populare de Arte şi Meserii. Gala Laureaţilor Festivalului „Elena Roizen“ se va desfăşura începînd cu ora 17.00, fiind urmată de un moment coregrafic oferit de ansamblul „Dobrogeanca“, aparţinînd Centrului Cultural Ovidiu. Seria evenimentelor se va încheia cu recitaluri susţinute de Elena Gheorghe, Andra şi Radu Ile, dar şi cu un foc de artificii.



12