SUPĂRARE Nici măcar sărbătoarea Paştelui nu a reuşit să aducă pacea mult aşteptată în PDL. Ba, din contră. Am putea spune chiar că necuratul lucrează din greu în interiorul fostului partid de guvernământ. Unul dintre cei care au repornit motorul scandalului este europarlamentarul PDL Cristian Preda ...
PROBLEMA AVIZULUI Atunci când reprezentanţii autorităţilor locale acuzau faptul că de la centru nu va şti nimeni niciodată care sunt problemele reale din teritoriu, aveau dreptate. Nu de puţine ori au existat cazuri în care eforturile primăriilor sau ale consiliilor judeţene de a realiza investiţii, fie cu ...
MINCIUNI MARCA PDL La finalul celor patru ani de guvernare PDL, România se situa, potrivit datelor oficiale de la Bruxelles, pe ultimul loc în Uniunea Europeană privind absorţia fondurilor structurale, cheltuind mai puţin de 20% din banii alocaţi. Culmea este că, în ciuda evidenţelor, deputatul PDL Elena ...
Prim-vicepreşedintele PDL Dorin Florea este de părere că un posibil prezidenţiabil PDL ar putea fi consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu, dacă va fi cooptat în partid. Vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu a declarat, vineri, că PDL va anunţa după ce-şi va alege noua conducere „care sunt ...
PUTEREA Reforma electorală – cea care modelează procesul de vot şi modul în care votul nostru al tuturor are o reprezentare reală pe scena politică post-electorală – este unul din subiectele „la zi” ale Uniunii Social Liberale. Premierul Victor Ponta a lăsat ieri să-i scape câteva ...
Constanţa va avea un reprezentant în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT). Mirela Matichescu a fost numită, ieri, vicepreşedinte al ANT, la propunerea PSD Constanţa. Numirea ei în funcţie a fost semnată de premierul Victor Ponta. „Încă nu ştiu exact care vor fi atribuţiile mele în ...
Despre eroziunea costieră s-a vorbit foarte mult, dar nu s-a reuşit mare lucru pentru a stopa fenomenul. În ultimii 10-12 ani, plajele litoralului românesc s-au redus considerabil ca dimensiune. S-au făcut o mulţime de studii şi de proiecte privind stoparea eroziunii costiere, pentru care s-au plătit milioane ...
O notă de control a Departamentului de Luptă Anti-Fraudă (DLAF) arată că o parte din fondurile europene deturnate de către omul de afaceri Nelu Iordache ajungeau în conturile firmei KVB Economics, la care au fost acţionari Sulfina Barbu şi Silvian Ionescu, potrivit jurnaliştilor de la cotidianul.ro. Conform ...
La finele lunii octombrie 2012, auditorii Comisiei Europene (CE) au transmis Autorităţii de Management al Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM POSDRU) din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), raportul final de audit, prin care CE a stabilit că ...
Unii oameni au un simţ al măsurii, alţii nu. Unii fac compromisuri de dragul unor utopii, alţii nu. Dacă îi întrebi de ce fac asta, răspunsurile sunt mai degrabă dramatice decât realiste. Pedeliştii tristeţilor noastre cred că dacă ei acceptă în genunchi ceea ce le cer popularii europeni - gen Merkel ...
Elena Udrea. Pedelistă de frunte, fost ministru al Turismului, avocat de Pleşcoi, iubitoare “dezinteresată” de putere şi de haine mult prea scumpe pentru nivelul de trai din România. Reclama de femeie puternică şi ultraperformantă ce i s-a făcut nu corespunde realităţii. Tot ce face acum este ...
Probabil invidioşi că USL a rezistat mai mult decât preconizau, pedeliştii încearcă acum să dezgroape morţii, şi vorbesc tot mai des despre defuncta Alianţă DA. Sulfina Barbu spune că o alianţă a PDL cu PNL este firească, iar Alianţa DA s-a dovedit cel mai bun proiect politic pentru România. Ceea ce a ...
Preşedintele CJ Teleorman, Liviu Dragnea, a anunţat, ieri, că a decis să candideze la alegerile parlamentare din 9 decembrie, el precizând că această decizie a fost una „importantă şi grea”. “Peste 70%, în jur de 74% dintre teleormăneni au spus că pentru acest judeţ ar fi mai bine dacă ...
Vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu a anunţat că pedeliştii vor depune moţiunea simplă pe tema educaţiei în prima şedinţă de plen de săptămâna viitoare a Camerei Deputaţilor. Ea a arătat că textul moţiunii este pregătit şi democrat liberalii au strâns numărul necesar de semnături pentru depunerea ...
Pedeliştii încă mai cred în revenirea lor la butoanele puterii, de care au uzat timp de patru ani doar pentru propriul buzunar. Acum că mentorul lor, Traian Băsescu, şi-a reluat locul la Cotroceni, dar mai ales după ce OUG 38/2012 2012 privind modificarea atribuţiilor Curţii Constituţionale a României ...
Nici după ce a fost schimbată din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor pedeliştii nu încetează să susţină cauza Robertei Anastase. Pentru că a servit atât de bine cauza pedelistă, vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu a declarat, ieri, că partidul său va depune o nouă contestaţie la Curtea ...