Suma alocată pentru pacienţii cu epilepsie va creşte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Suma alocată pentru pacienţii cu epilepsie va creşte

Sănătate 15 Aprilie 2014 / 12:48 192 accesări

Suma alocată pentru pacienţii cu epilepsie în acest an era insuficientă, şi în acest sens s-au primit mai multe sesizări, astfel că s-a decis creşterea acesteia de la 2,66 milioane de lei la 4,65 milioane de lei, a declarat astăzi ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. "În momentul de faţă, ştiu că pentru tratamentul epilepsiei rezistente s-a alocat o sumă insuficientă. Am primit mai multe sesizări. Costurile sunt ridicate: pentru micro-intervenţii chirurgicale, costul este de 32.500 de lei per pacient, pentru implantul unui stimulator, peste un miliard (de lei vechi, n.r.) Evident că familia nu poate să acopere aceste costuri, iar statul trebuie să ofere soluţii. Voi creşte această sumă de la 2,66 milioane de lei, vom mări la 4,65 milioane, deci o creştere la 60 la sută. Sper să reuşim să acoperim costurile pentru toţi cei care sunt în această situaţie. Sper să fie primul an în care să îi cuprindem pe toţi. Ştiu că sunt multe alte chestiuni, şi cele de medicaţie nouă", a spus ministrul Sănătăţii. Bănicioiu a precizat că a aflat despre această problemă încă de când a ajuns în minister şi că era o "chestiune acută".

Şase milioane de europeni şi peste 70 de milioane de oameni la nivel mondial suferă de epilepsie, aceasta fiind cea mai frecventă tulburare neurologică gravă. Epilepsia poate să apară la orice vârstă, însă cel mai frecvent este diagnosticată fie la vârste foarte mici, fie după 65 de ani. Există şi un prag intermediar, în care epilepsia apare la oameni tineri, complicându-le astfel nu doar sănătatea, ci şi viaţa socio-profesională. În România sunt luaţi în evidenţele medicilor aproximativ 200.000 de pacienţi cu epilepsie, conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Specialiştii din ţara noastră estimează însă că numărul acestora ar fi mult mai mare, între 300.000 şi 500.000 de români suferind în realitate de epilepsie.



12