Cele mai puternice cinci campionate din lume, Anglia, Franţa, Germania, Italia şi Spania, au perfectat în perioada de mercato din această iarnă mai puține transferuri decât în aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, s-au efectuat 452 de mutări, în scădere cu doi la sută. În schimb, suma cheltuită, 466 de milioane de dolari, reprezintă un nou record, cu 36 la sută mai mare decât aceeaşi perioadă a anului trecut. Echipele din Premier League au perfectat transferuri internaţionale în valoare de 173 de milioane de dolari, în timp ce în Bundesliga s-au cheltuit 116 milioane de dolari. Cluburile franceze au cheltuit doar jumătate faţă de suma de anul trecut, însă FIFA nu a precizat valoarea transferurilor. Aproximativ 80 la sută dintre transferurile realizate în cele cinci campionate analizate au fost perfectate din alte ligi. Vârsta medie a jucătorilor transferaţi este de 23 de ani şi şapte luni, cu trei luni mai mult decât anul trecut. Cei mai mulţi jucători legitimaţi au fost britanici (54), spanioli (44) şi francezi (36).
Cel mai scump transfer al iernii a fost realizat de Chelsea Londra, care a plătit 33,4 milioane de euro pentru internaționalul columbian Juan Cuadrado. Pe locul secund se află tot o formație din Premier League, Manchester City, care a achitat 32,3 milioane de euro lui Swansea City pentru a-și asigura serviciile ivorianului Wilfried Bony. Ultima treaptă a podiumului este ocupată de transferul mijlocașului german Andre Schurrle, plecat de la Chelsea Londra în Bundesliga, la VfL Wolfsburg, pentru 32 de milioane de euro.