Plenul Senatului a aprobat, cu 71 de voturi \"pentru\" şi patru abţineri, propunerea Comisiei pentru buget ca sumele încasate ilegal de la pensionari drept contribuţie de asigurări sociale de sănătate să poată fi restituite şi către moştenitorii pensionarilor decedaţi. Potrivit amendamentului la Ordonanţa de Urgenţă 17/2012 adoptat, sumele reţinute de la 1 ianuarie 2011 până la 30 aprilie 2012, reprezentând diferenţa dintre pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuţie de asigurări sociale de sănătate asupra întregului cuantum al pensiei şi pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuţie de asigurări sociale de sănătate asupra părţii din pensie care depăşeşte nivelul de 740 de lei, se vor restitui, în cazul pensionarilor decedaţi după 1 ianuarie 2011, către moştenitorii legali ori testamentari, începând cu luna următoare depunerii documentelor justificative. Proiectul a fost dezbătut de plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată. (A.M.)