Croaţia, care aspiră să devină membră a NATO în 2008, găzduieşte la Dubrovnik, începînd de ieri, o reuniune a şefilor de guvern din sudul Europei, consacrată securităţii şi stabilităţii acestei regiuni, la nici două săptămîni după ce la Zagreb s-a desfăşurat un alt summit regional pe tema energiei. Secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, participă la reuniunea de la Dubrovnik, unde a lansat, vineri seara, conferinţa ce le va permite participanţilor să discute despre viitorul, securitatea şi stabilitatea acestei părţi a Europei.
Summit-ul, care se desfăşoară pe parcursul a două zile, reuneşte, în total, opt şefi de guvern şi mai mulţi miniştri. Premierul Călin Popescu-Tăriceanu se află printre invitaţi. Pe lîngă premierii Croaţiei, Macedoniei şi Albaniei, la summit mai participă omologii lor din Letonia, Republica Moldova, Slovacia, şeful guvernului din provincia separatistă Kosovo şi preşedintele gruzin, Mihail Saakaşvili. Ministrul spaniol de Externe, Miguel Angel Moratinos, omologul său suedez, Carl Bildt şi subsecretarul american de Stat însărcinat cu afaceri europene, Dan Fried, sînt prezenţi, de asemenea, la reuniune.
Premierul croat, Ivo Sanader, omologul său macedonean, Nikola Gruevski, şi cel albanez, Sali Berisha, se aşteaptă ca ţările lor să fie încurajate de Jaap de Hoop Scheffer pe calea aderării, încît să primească invitaţia de a intra în NATO la summit-ul din 2008, de la Bucureşti. Cele trei ţări s-au unit, din 2003, în cadrul Cartei Adriatice şi se bucură de susţinerea SUA, care şi-au luat angajamentul să le sprijine aderarea. În aşteptarea invitaţiei de a adera la NATO, cele trei state şi-au intensificat acţiunile diplomatice şi de imagine.