Summit-ul G20 aduce negocieri dure şi ample proteste sociale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Summit-ul G20 aduce negocieri dure şi ample proteste sociale

Externe 02 Aprilie 2009 / 00:00 510 accesări

Miercuri după-amiază, şefii de stat împreună cu partenerii lor, miniştrii de Finanţe şi oficialii băncilor centrale ai statelor din G20 au fost invitaţi la o recepţie organizată de regina Elisabeta a ll-a la Buckingham, urmînd ca astăzi dezbaterile să se axeze pe găsirea de soluţii în faţa crizei economice mondiale. Un oficial de rang înalt al Casei Albe a negat că ar exista divergenţe mari între SUA şi statele europene privind maniera de relansare a economiei mondiale, pe fondul apariţei unor noi semne de tensiuni.

Premierul Marii Britanii, Gordon Brown, a recunoscut că se aşteaptă la negocieri dure în cursul summit-ului G20, fiind însă convins că preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, va rămîne pînă la încheierea reuniunii. În urma întrevederii cu premierul britanic, preşedintele Obama a declarat că SUA nu pot fi singurul motor al creşterii mondiale, subliniind că toată lumea trebuie să urmeze acest ritm. Liderul de la Washington a remarcat că toată lumea este obişnuită să considere SUA drept „un mare consumator şi motorul economiei mondiale”, subliniind însă că ţara sa trebuie să fie atentă şi la deficit. Preşedintele SUA a cerut din nou altor ţări să îşi asume angajamente în favoarea relansării bugetare, deşi Franţa şi Germania insistă pentru reformarea întregului sistem financiar global. Germania s-a distanţat însă de preşedintele Sarkozy. Ameninţarea lansată de preşedintele Nicolas Sarkozy că va părăsi summit-ul G20 în cazul absenţei unor rezultate concrete în privinţa reglementării financiare nu este cea mai bună idee, a apreciat miercuri un purtător de cuvînt al cancelarului Angela Merkel. „Politica scaunului gol nu este, în opinia cancelarului, cea mai bună idee”, a declarat Thomas Steg, în cadrul unei conferinţe de presă la Berlin.

Geamurile unei filiale a băncii RBS din Londra au fost sparte de participanţii la protestele faţă de summit-ul G20. Un poliţist a fost rănit în timpul confruntărilor cu manifestanţii. Nemulţumirea faţă de rolul băncilor în actuala criză economică şi frustrarea provocată de progresele lente în combaterea schimbărilor climatice au determinat mii de persoane să iasă pe străzile capitalei britanice. Protestatarii au aruncat cu diferite obiecte în forţele de ordine. Numeroase magazine au fost închise în cursul acestei zile. Totodată, 11 persoane au fost arestate de poliţie. Peste 2.500 de poliţisti au fost mobilizaţi, ieri, în vederea mai multor manifestaţii prevăzute, în special protestul Financial Food Day, în traducere Păcăleală financiară de aprilie, vizînd blocarea instituţilor financiare din oraş.



12