„Sunt convins că a vrut să mă omoare, nu doar să mă sperie!”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Sunt convins că a vrut să mă omoare, nu doar să mă sperie!”

Eveniment 15 Ianuarie 2013 / 00:00 4516 accesări

După aproape şase ani de când a fost înjunghiat, fostul campion naţional la canotaj Ionuţ Guţă, de 35 ani, din Năvodari, a fost audiat, ieri, de judecătorii Tribunalului Constanţa în procesul intentat agresorului său, Filip Cristea, de 37 de ani, din Năvodari. Guţă a declarat în faţa instanţei că individul care l-a înjunghiat de două ori a intenţionat să-l ucidă, nu doar să-l sperie. Guţă a povestit cum incidentul petrecut pe 13 mai 2007 a pus capăt carierei sale sportive de 11 ani. „În ziua respectivă am participat la un meci de fotbal pentru amatori, care a avut loc pe terenul fostei unităţi de jandarmi din Năvodari. Pe parcursul partidei, Cristea, care se afla în tribună, ne-a înjurat pe mine şi pe coechipierii mei şi ne-a jignit fără încetare. La un moment dat chiar am strigat la el să se potolească, dar m-a ignorat şi a continuat să ne jignească.

AGRESIUNEA La finalul meciului, în timp ce mă duceam să predau tricoul, m-am oprit lângă Cristea, i-am luat ochelarii de soare de la ochi şi l-am întrebat de ce ne-a înjurat. Am văzut cum Cristea a băgat mâna în buzunar, a scos un cuţit şi mi l-a înfipt în burtă. M-am înconvoiat de durere şi m-am dat câţiva paşi în spate, dar Cristea a venit după mine cu cuţitul în mână şi m-a înjunghiat a doua oară în antebraţul stâng. Am strigat după ajutor şi colegul meu, Gheorghe Speriatu, a încercat să intervină, dar a fost şi el înjunghiat de Cristea de mai multe ori. Eu am plecat la maşină ca să sun la ambulanţă, iar Cristea a fugit”, a declarat Ionuţ Guţă. El a adăugat că, în urma incidentului, a suferit o intervenţie chirurgicală în zona abdomenului, care nu i-a mai permis să-şi continue cariera în canotaj. Patru zile mai târziu, Filip Cristea s-a predat poliţiştilor. El a declarat că i-a înjunghiat pe cei doi pentru că Guţă l-a provocat şi i-a fost teamă că va lua bătaie. Filip Cristea a fost anchetat în libertate pentru port ilegal de armă şi tentativă de omor, după ce medicii legişti au stabilit că rănile suferite de Guţă şi Speriatu le-au pus vieţile în pericol.



12