Sunt praf, dar compensează prin... optimism

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sunt praf, dar compensează prin... optimism

Economie 09 Martie 2016 / 18:04 663 accesări

Analistul Florin Cîțu: „Ce face un funcționar român când nu are idei? Crește subvenția sau, după caz, taxele“

Analistul Florin Cîțu: „Ce face un funcționar român când nu are idei? Crește subvenția sau, după caz, taxele“

Ministrul Finanțelor anunță cu voioșenie că România este iarăși prima din UE, la creșterea... pe procente a investițiilor

Ministrul Finanțelor anunță cu voioșenie că România este iarăși prima din UE, la creșterea... pe procente a investițiilor

Nu știm de unde își ia datele ministrul Finanțelor, Anca Dragu, dar vrem și noi, că-s super-isterice, ca o reclamă la băuturi carbogazoase. Ajunsă la Ecofin, reuniunea miniștrilor de resort din UE, Dragu i-a făcut praf pe omologii săi, făcând România să arate ca o mașină proaspăt spălată, care intră-n trombă în parcare și pare că oprește timpul în loc preț de o secundă, ca să lucească soarele-n ea și să i se facă poze imaginare de catalog. Deci, deci, deci, investițiile au marcat un avans cu 7,5%, în 2015, iar a noastră țară are printre cele mai ridicate rate de investiții la nivel european, de 24,9% din PIB!!! OMG, suntem iarăși primii la chestii pe procente! Vă dați seama, un sfert din PIB în investiții. A murit de ciudă ministrul german de Finanțe, a cărui țară are un PIB din care 0,001% înseamnă toate investițiile furate, pardon, făcute aici în ultimul secol. Și totuși, unde-s investițiile astea din România? Sunt mai multe străzi printre gropi? Nu. Gropile o duc bine-mersi, fără să le acopere vreo rețea modernă de drumuri europene și autostrăzi. Avem spitale și echipamente și nu mai mor copiii? Nu. Avem o administrație modernă, e mai puțină birocrație, s-au restartat combinatele industriale, a ieșit Hidroelectrica din insolvență, se devalizează mai puțin? Nu, nu și iarăși nu. Și mai amuzant este că Finanțele propun majorarea bugetului alocat schemei de ajutor de stat, de la 100 la 145 milioane euro. Deci, să fie subvenții! Mai multe, că-s bune. Ca Prima Casă, gen. „Ce face un funcționar când nu are idei? Crește subvenția (sau taxele, depinde)“, remarcă, amuzat, și analistul Florin Cîțu.



12