„Dacă ar fi trăit în Evul Mediu, Aneta Forna Christu ar fi fost arsă pe rug ca o vrăjitoare, pentru modul absolut firesc în care dăruieşte viaţă păpuşilor sale”, spunea cronicarul de teatru Dinu Kivu despre apreciata Aneta Forna Christu. Aceste cuvinte i se potrivesc „ca o mănuşă” îndrăgitei artiste constănţene. Mărturie stau sutele de roluri pe care le-a interpretat în cei 54 de ani de carieră, la care se adaugă spectacolele pentru cei mici, în regie proprie, dar şi pasiunea cu care le transmite tinerilor actori dragostea pentru păpuşă şi marionetă.

Reporter (Rep.): Ce înseamnă să fii artist-păpuşar?

Aneta Forna Christu (A. F. C.): Este o meserie extraordinar de frumoasă, care porneşte din interiorul sufletului. Este fantastic să descoperi că mâna ta este inima unui obiect, transmite un sentiment. Acel obiect care devine păpuşă are suflet şi copiii o cred, ei acceptă convenţia mult mai uşor decât un adult. Am ocazia să stau în sală şi să le văd reacţiile. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că asist la bucuriile celor mici.

Rep.: Vorbiţi cu nostalgie despre o lume inocentă, o „epocă de aur” a copilăriei. De ce ar fi nevoie ca tânăra generaţie să-şi păstreze candoarea copilăriei?

A. F. C.: Copilului, indiferent ce perioadă trăieşte, trebuie să-i dăruieşti căldură, candoare, poezie, imagini frumoase, nu violenţă, războaie şi arme, nu dorinţa de a acapara, de a avea o jucărie în plus. Ei asistă la părinţii care se zbat să le ofere ce nu au avut ei. După mine, basmele sunt foarte necesare, dar nu cele moderne. Evoluţia de astăzi nu este spre bine, spre căldură umană, spre comunicare, ci spre dorinţa de a se realiza. Influenţa negativă este mult prea puternică.

Rep.: Afectează tumultul vieţii contemporane, al schimbările precoce, viaţa artistică?

A. F. C.: Sunt un om blagoslovit de Dumnezeu ca să-mi descopăr această meserie, această minunată parte a existenţei mele. Când am început cu teatrul de păpuşi, nu împlinisem încă 18 ani. Şi în perioada aceea, în anul 1957, nu era atâta evoluţie, nu eram bombardaţi de atâta tehnică modernă. Eram mai curaţi, mai aproape de copilărie. Am avut experienţe extraordinar de multe. Pe vremuri făceam turnee non-stop, nu aveam condiţii - la Tulcea, trebuia să ieşim afară să căutăm lemne, ne spălam noaptea cu apă din sticle - dar era frumos, era o feerie. Am găsit o ilustrată în care îi scriam fiicei mele: „Sunt după al patrulea spectacol şi îmi e dor de voi. Mâine o voi lua de la capăt”. Nu simţeam atât de multă oboseală, tinerii sunt mai obosiţi, astăzi, pentru că ei au salarii îngrozitor de mici.