„ISTORIE ÎNTREAGĂ” Din punct de vedere al asimilării tehnologiilor nou-apărute stăm la fel de bine ca celelalte ţări din Uniunea Europeană (UE). România este a treia ţară care a lansat tehnologia 4G şi a reconfigurat piaţa din punct de vedere al serviciilor informaţionale oferite românilor. Ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica, ne dă şi alte veşti bune. „Tot în acest an, am sărbătorit 20 de ani de la prima conexiune de Internet din România, ceea ce în comunicaţii, unde se nasc revoluţii în şase luni, este o istorie întreagă”, a declarat ministrul Societăţii Informaţionale. Piaţa telecomunicaţiilor din România a crescut cu 3,5% în primele şase luni, pe fondul avansului veniturilor din servicii de acces la Internet, de telefonie mobilă şi de retransmisie a programelor audiovizuale către utilizatorii finali.
ABSORBŢIE A FONDURILOR UE DE 55% Şi în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene în sectorul informaţional stăm bine. Gradul de contractare a fondurilor UE alocate dezvoltării sistemelor de comunicaţie a depăşit 55%, în timp ce plăţile efectuate au atins 24%. Până în prezent au fost încheiate 567 de contracte de finanţare, în valoare totală de peste 188 milioane de euro. „Pentru operaţiunile destinate administraţiei publice, valoarea totală a finanţării nerambursabile solicitată prin cele 767 proiecte depuse se ridică la 620 milioane euro, de aproape patru ori mai mare decât alocarea de 156 milioane euro. Alocarea a permis finanţarea a 88 de proiecte, până în prezent fiind realizate plăţi în valoare de 32 milioane euro, respectiv 20,5% absorbţie a fondurilor europene”, a declarat ministrul. Până acum, pentru mediul privat au fost contractate 479 contracte, în valoare totală de peste 32 milioane euro, şi sunt în evaluare 2.700 proiecte cu o valoarea de peste 165 milioane euro, în raport cu alocarea de 123 milioane euro.